Mopan Suceava
ActualitateCultural

Muzeul Național al Bucovinei dă startul evenimentelor mari, de vară, în Șanțul de Apărare al Cetății de Scaun a Sucevei. Pe 7 și 8 iunie, Festivalul Filarmonia!

 

Muzeul Național al Bucovinei dă startul evenimentelor de anvergură, organizate în Șanțul de Apărarea al Cetății de Scaun a Sucevei.

Chiar dacă zona se află în etapa a doua de restaurare, pe perioada evenimentelor, spațiul va fi amenajat, în așa fel încât acestea să se poată desfășura. Vor rămâne pe laterale doar schelele din lemn, care nu fac decât să sporească farmecul Cetății, fiind parcă desprinsă dintr-o poveste de asediu.

Așadar, primul eveniment anunțat:

„Muzeul Național al Bucovinei, în colaborare cu Liceul Teoretic „Filadelfia”, vă invită în zilele de 7 – 8 iunie 2024, într-un cadru încărcat de istorie, la Cetatea de Scaun a Sucevei, începând cu ora 19, la Festivalul Filarmonia, (în cadrul proiectului „Divine Sound”), un eveniment de o încărcătură spirituală intensă, pe acordurile trupelor Adi Kovaci & Ema Repede și Cătălin & Ramona Lupu. Tema din acest an este Mereu Te aleg”, transmit organizatorii.

Proiectul este finanțat și aprobat de Consiliul județean Suceava”.

Urmează la finalul lunii, celebra deja Gală K1, eveniment care anul trecut a atras mii de participanți, fiind difuzat în direct pe mai multe continente.

Apoi, și mai celebrul Festival Medieval de la Suceava, 15 – 18 august și, la fel de celebru deja, Festivalul Cetatea de Rock a Sucevei,  23 – 25 august, anul acesta cu renumite trupe rock din țară și străinătate.

Însemnați-vă în calendarul acestei veri datele, poftiți la Suceava!

 

 

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Necessary

Advertising

Analytics

Other