Nemuritorul inox versus mereu trebuitor a fi de curățat argint
Salut principiile celor care sancționează o virgulă sau lipsa acesteia, o cratimă în plus sau lipsa acesteia în texte publicate de mass-media. Salut chiar și trimiterile la plimbare transmise public de către cititori nemulțumiți de ceva anume, precum și de astfel de catastrofe ortoepice ori de punctuație găsite, uneori chiar dinadins căutate, în textul jurnalistic.
Eu cred că menirea fiecăruia dintre noi, indiferent în cadrul căror bresle ne câștigăm pâinea cea de toate zilele, dacă vrem să fim uneori apreciați, este să ne șlefuim abilitățile, pentru a greși cât mai puțin, de la o zi la alta.
Presa online se face acum sub presiunea timpului. Presa tipărită, cea audiovizuală de asemenea. Fiind mereu în contratimp, la fel ca avocații, strungarii, lăcătușii mecanici, notarii, deputații, senatorii, miniștrii, președintele, fermierii, inginerii, zidarii, magistrații, etc., și lucrătorii din presă comit uneori greșeli impardonabile. De cele mai multe ori este vorba despre dezacorduri, semne de punctuație puse anapoda, disfuncții de exprimare clară.
Astfel de erori nu se pot ierta. Și de aceea, atunci când greșim, căutăm să reparăm ce am săvârșit, fără voia noastră.
Până la urmă, patina de pe lingurile din serviciul vechi de argintărie se poate curăța zilnic, săptămânal sau măcar din vreme în vreme. Cea de pe lingurile de inox nu, pentru că pur și simplu, nu există.
Numai că patina tacâmurilor de argint, fiinda marca nobleții acestora, nu se curăță.
Dacă utilizatorul nu este un proletar căzut în patima igienei, doar spală după folosire aceste tacâmuri, ca și pe cele de inox.
Dacă însă articolul vrea să spună lucruri mai adânci decât un cititor modest poate înțelege, atunci spălăm cu perlan alb și patina …serviciului vechi de argintarie.