Nimic nu-i mai sănătos pe tarabele din piață decât magoldul

Ca om născut și crescut într-un sat, acum aproape jumătate de veac, am nimerit în oraș cu toate prejudecățile introduse din copilărie în minte, despre oamenii de la târg.

Că aceștia sunt covrigari, adică nu coc pâine niciodată, că își închipuie că laptele este făcut de o fabrică de lapte iar carnea de o fabrică de carne, legumele și fructele sunt fabricate la combinatul de legume – fructe, că sunt chițibușari, arțăgoși, pretențioși, cu nasul pe sus, că țăranii care vin cu papornițele lor la târg sunt disprețuiți și împinși deoparte la urcare în autobuz, și câte altele.

Multe astfel de prejudecăți nu mi-au fost confirmate, uneori le-am resimțit, dar nu chiar așa  de dramatic cum le știau cei din satul de unde am plecat. Mai ales că în acele vremuri, orașele erau inundate de tineri din mediul rural chemați să lucreze în marile fabrici, iar aceștia au covârșit  încet, încet, vechea populație de târgoveți conservatori, aroganți și cu mofturi aristocratice.

Dar văd acum că țăranii care au mai rămas să lucreze pământul sunt din nou luați în vizor. Nu de vechii târgoveți pretențioși, ci de generațiile noi, izvorâte în cea mai mare parte chiar din valul de migranți rurali, acum ajunși la vârste venerabile, stabiliți în miile de blocuri ridicate inițial în jurul marilor combinate industriale, acum rămași să graviteze în jurul piețelor și  supermarketurilor.

Sunt, în primul rând,  vânători consecvenți de oferte la supermagazine. De înțeles, cine n-ar proceda la fel, când acestea sunt atât de ispititoare.  Dar sunt totodată și negociatori aprigi la tarabele din piață, unde pentru un pumn de păstăi, ucid cu privirea țărăncile cu fețele brăzdate de soare și mâinile tăbăcite de muncă: Sunteți toate niște speculante! Mă duc la Kaufkland! Le găsesc pe toate acolo de două ori mai ieftin!

Și pentru a întreține această stare de război rece între noii târgoveți și vechii țărani, o reporteriță face un experiment într-o piață din București. Ce constată ea? Că fructele și legumele produse în România sunt la fel de încărcate cu nitrați, ca și cele din Turcia, Egipt ori Grecia.

Adică pentru  ce ai cumpăra pepeni de Dăbuleni ori cartofi de Fundulea, sau, prin părțile noastre, păstăi de Moara sau ardei de Bosanci, mai scumpi, decât să mergi la supermarket și să cumperi mai ieftin. Și acolo ai și aer condiționat. Tot aceiași nitrați conțin!

Desigur, orășenii vor roșii românești, harbuji și alte trufandale autohtone încă din primăvară, toate bio. Cum să le faci pe toate bio, fără să ca fermierul să cheltuiască bani mai mulți și să obțină producție mai mică, asta pe orășeanul care iese cu plasa după cumpărături nu-l interesează.

Am remarcat explozia de comentarii la o postare legată de acest aspect: câți nitrați sunt într-o roșie, într-un castravete ori într-un harbuz. Toate în defavoarea bietului fermier român, căruia nu-i este lăsată nicio șansă să scoată și el un ban, precum turcul, egipteanul sau grecul, din munca lui proprie, folosind ceva îngrășăminte artificiale. Fermierul român trebuie să cultive plante doar cu gunoi natural, să mâncăm bio și ieftin!

Doar că fabricile de lapte din țară doar împachetează materia primă adusă din afară,  așa că producția de bălegar pentru culturile bio s-a prăbușit. Și mai apoi, cine ar cumpăra la piață barabule scoase dintr-un cuib, dacă ar ști că în primăvară cineva murdar pe mâini a pus acolo mai întâi un pumn de bălegar de vacă?

Iată un cerc vicios.

Dar există o salvare: Acea reporteriță care a înfipt nu știu ce instrument în felurite legume și fructe de pe tarabele unei piețe din București a avut o plăcută surpriză: În sfeclă nu a găsit urmă de nitrați! Minune mare! Serviți cu încredere!

Pentru cei nefamiliarizați cu terminologia culinară a acestui veac, recomandăm să urmărească posturile TV de profil și vor afla că este foarte sănătos să mănânci această roadă a pământului, doar că este total lipsit de eleganță să îi spui pe nume.

Sfecla nu mai este sfeclă, se cheamă de fapt ”mangold”. Asta în ciuda latinilor care se mulțumeau să-i spună simplu: „beta vulgaris”.

Poftă bună!

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.