NOAPTE ÎNSÂNGERATĂ PE ȘOSELELE SUCEVEI. ALTE TREI PERSOANE ȘI-AU PIERDUT VIAȚA DUPĂ CE BMW-UL ÎN CARE SE AFLAU S-A RĂSTURNAT PE CUPOLĂ, ÎN ZONA BRĂDET

Trei persoane și-au pierdut viața astă-noapte pe drumul ce coboară de la Cetatea de Scaun spre oraș, în zona restaurantului Brădet. Un autoturism BMW, condus de un tânăr sucevean a fost scăpat de sub control într-o curbă la stânga. Mașina a acroșat un stâlp de iluminat public de pe marginea drumului după care s-a răsturnat pe cupolă. Toate cele trei persoane aflate în interiorul autovehiculului au decedat. Accidentul s-a produs în jurul ore 2.00. La fața locului au intervenit Detașamentul de Pompieri Suceava, cu modulul SMURD (descarcerare grea și descarcerare mică) și ambulanțe SAJ. Se pare că ocupanții autoturismului se întorceau de la o petrecere de la una dintre terasele de pe platoul Cetății.
Reamintim că, cu numai trei ceasuri înainte, la celălalt capăt al Sucevei, la ieșirea spre orașul Salcea, un autobuz a lovit o căruță în care se aflau două persoane, soț și soție care de asemenea și-au pierdut viața în urma rănilor provocate de impact.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *