Noi activiști ai Pro România în lupta pentru Primăria Suceava: profesorul Lucian Lungu și omul de afaceri Geniloni Sfeclă. Obiectivele Pro România dacă vor câștiga alegerile locale

Într-o conferință de presă organizată astăzi dimineață, duminică 9 februarie a.c., președintele Pro România Suceava, Ioan Cătălin Nechifor,  a prezentat  încă doi membri ai echipei partidului pe care îl conduce la nivel județean  și care, alături de candidatul la funcția de primar al municipiului reședință de județ, fostul prefect Florin Sinescu, vor lupta pentru preluarea controlului în consiliul local municipal dar și al fotoliului de primar al Sucevei.

Este vorba despre mai vechiul în politică on de afaceri  Geniloni  Sfeclă, fost consilier local PSD ăn intervalul 2012 – 2016, care are în responsabilitate dezvoltarea cartierelor considerate  defavorizate Burdujeni, Burdujeni Sat și Ițcani dar și despre Lucian Lungu, profesor  de fizică la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare”, fost director al Colegiului Național de Informatică  ”Spiru Haret”, fost inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Suceava.

În cursul întâlnirii cu presa, cei patru reprezentanți ai Pro România au abordat subiecte diverse, de la recentul caz fals de coronavirus de la Suceava, infirmat deja, la folosirea banilor publici pentru nocturna de pe stadionul ”Areni”  ori construirea unei roți panoramice, de la necesitatea finanțării ultimelor lucrări pentru darea în folosință a spitalului municipal din Fălticeni, la  explicații privind rațiunea pentru care Pro România a votat împotriva Guvernului Orban.

Referitor la subiectul Spitalul Fălticeni, Ioan Cătălin Nechifor arătat că în perioada când a fost el președinte de Consiliu Județean iar Florin Sinescu era prefect, s-au alocat ”300 de miliarde de lei vechi” pentru terminarea lucrărilor la acest spital. Adică jumătate din investiție. Mai este acum nevoie de 2% iar Nechifor îl somează pe actualul președinte al CJ, Gheorghe Fluture, ca înainte de planurile anunțate pentru felurite investiții în domeniul spitalicesc din județ, dând exemplu, pruintre altele, spitalul de la Vatra Dornei ori spitalul de copii de la Suceava, să facă un efort pentru asigurarea ultimei finanțări de 2% pentru punerea în funcțiune a spitalului din Fălticeni și implicit a centului de preluare a urgențelor, care, devenind  operabil, ar putea prelua 20% din pacienții care au nevoie de îngrijiri de urgență din județ.

Geniloni Sfeclă a  arătat că va apăra în Consiliul local municipal Suceava interesele locuitorilor din cele trei cartiere: Burdujeni, Burdujeni Sat și Ițcani, care reprezintă împreună 405 din numărul total de alegători municipiul reședință de județ, cu mult mai mare decât numărul electoratului din tot orașul Gura Humorului, de exemplu.

Lucian Lungu s-a referit la felul în care dorește să se implice în activitate politică a partidului Pro România, arătând lipsa de perspectivă a tinerilor în municipiul Suceava. ”Marea lor majoritate vor să plece li nu au de gând să revină pentru că nu au cum să se afirme în viitor. Sunt pline zonele comerciale cu absolvenți de facultate la casele de marcat. Vrem să dezvoltăm proiecte pentru ca absolvenții de facultate să rămână în Suceava. Sucevenii  doresc ca schimbarea să nu se facă de dragul schimbării”, a transmis profesorul Lucian Lungu.

Ioan Cătălin Nechifor a mai propus și o restrângere a zonei metropolitane a Sucevei  la mai puțin de 14 unități administrativ – teritoriale, cum este acum declarată dar care nu a produs proiecte europene de nici măcar un euro. În viziunea Pro  România, zona metropolitană ar trebui să se rezume la localitățile Suceava – Adâncata, Pătrăuți, Stroiești, Mitocu Dragomirnei, Moara, Salcea și Ipotești, care să asigure inelul necesar în jurul municipiului reședință de județ.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *