Mopan Suceava
Actualitate

Noi reguli pentru votul românilor din străinătate. Primul tur al alegerilor prezidențiale va fi pe 10 noiembrie

Senatul a adoptat, luni, proiectul legislativ în materie electorală care prevede ca votul in străinătate să se desfășoare pe parcursul a trei zile, iar alegătorii care au stat la coadă până la ora 21.00, când se închid secțiile de vot, să poată vota până la ora 00.00.

Propunerea legislativă a fost adoptată, în procedură de urgență cu 75 de voturi pentru, 0 împotrivă și 9 abțineri.

Astfel, românii din străinătate vor vota pe parcursul a trei zile, respectiv vineri, sâmbătă și duminică.

Legislația a fost completată, astfel încât alegătorii care vor fi prezenți la coadă la închiderea secției de vot, respectiv ora 21:00, să poată vota până la ora 23.59.

„La ora 21:00 președintele biroului electoral al secției de votare declară votarea încheiată și dispune închiderea localului de vot. Alegătorii care la ora 21:00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot pot să își exercite dreptul de vot. Doi membri desemnați de biroul electoral al secției de votare, din cadrul acestuia, verifică la ora 21:00 dacă în afara sediului secției de votare se află alegători care așteaptă să își exercite dreptul de vot și constată și monitorizează ordinea în care aceștia au acces în localul de vot. Alegătorii aflați în situațiile prevăzute pot vota până cel mult la ora 23:59”, potrivit modificării aduse articolului 46 din Legea 334/2006.

O altă modificare vizează introducerea votului prin corespondență și pentru alegerile prezidențiale. De asemenea, a fost simplificat procesul de vot prin automatizarea listelor suplimentare.

Actul normativ introduce și obligația Ministerului de Externe de a solicita date despre numărul românilor din Diaspora.

Proiectul legislativ prevede, de asemenea, că alegătorii vor putea susține mai mulți candidați.

„Candidaturile propuse de partidele și de alianțele politice, precum și candidaturile independente pot fi depuse numai dacă sunt susținute de cel puțin 200.000 de alegători. Un alegător poate susține mai mulți candidați”, prevede modificarea adusă articolului 4.

În legea în vigoare, un alegător putea susține un singur candidat.

La propunerea AEP, a fost introdusă modificarea legislației, astfel încât finanțarea campaniilor electorale să poată fi făcută din bugetul partidelor politice. În prezent, doar candidații își pot finanța campania electorală, banii fiind apoi rambursați.

Alegerile prezidențiale 2019 vor avea loc în 10 noiembrie, primul tur de scrutin, și 24 noiembrie, al doilea tur de scrutin.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *