Mopan Suceava
Administratie

NOU CONTRACT PENTRU REPARAȚII DE STRĂZI ÎN MUNICIPIUL SUCEAVA. ASFALTATORII PRINCIPALI S-AU ASOCIAT ȘI NU VOR MAI PUTEA CONTESTA LICITAȚIA LA CARE DE ALTFEL DOAR EI S-AU ÎNSCRIS

Primarul Ion Lungu a anunțat astăzi că s-a finalizat licitația pentru reparații de străzi în municipiul reședință de județ. Contractul actual expiră în data de 6 octombrie. Primarul a spus că anul acesta anul acesta nu s-au făcut multe lucrări de reparații în oraș pentru că firma care s-a angajat să se ocupe de asfaltarea străzilor din oraș nu a avut capacitatea necesară de a duce la îndeplinire angajamentele stabilite prin contractul pe doi ani semnat anterior.

Acesta s-a încheiat iar noile firme care vor avea în responsabilitate activitatea de reparație  a arterelor rutiere din municipiul Suceava sunt, în asociere, Florconstruct, SUCT, Autotehnorom, Con Bucovina.

”A fost singura ofertă depusă și mă bucur că le-a luminat Dumnezeu mintea, au depus o singură ofertă împreună, să nu se mai bată prin instanțe încă doi ani prin instanțe. Este un contract pe un an de zile și pentru acesta și-au unit forțele toți asfaltatorii din municipiul Suceava și mă bucură acest lucru” a spus primarul municipiului Suceava.

Contractul se va semna pe data de 1 octombrie se va semna noul contract cu o valoare estimativă de 10 milioane de lei, durata lui fiind de un an. ”Sper să putem să mai recuperăm din ceea ce nu am asfaltat în această vară, în luna octombrie, începutul lunii noiembrie, cât ne va permite vremea”, a transmis primarul Ion Lungu.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *