Noua ”Piață Mică”, cea mai modernă piață din municipiul Suceava, deschisă de azi. Dotări ultramoderne, parcări subterane

Astăzi a fost dată în funcțiune, în urma procesului de extindere-reabilitare, cea mai modernă piață din municipiul Suceava – Piața George Enescu, cu parcare subterană, ultracunoscută ca Piața Mică.

Costurile modernizării s-au ridicat la aproximativ 2.600.000 euro.

Primarul Ion Lungu, prezent la deschiderea pieței, a anunțat că în perioada imediat următoare (au fost deja demarcate procedurile de licitație) se va construe o Hală de Lactate modern, în aceeași piață.

Suprafața totală construită a pieței inaugurate azi, este de 3.819,64 mp, suprafața pe care s-a realizat clădirea este de 2361 mp, iar amprenta la sol a clădirii este de 1.944,25 mp.

În încăperea principală destinată comercianților de legume, fructe, rădăcinoase etc., 60 % din spațiu este repartizat producătorilor autohtoni, iar restul societăților comerciale.

Sunt amplasate un număr de 169 de mese.

De asemenea, sunt prevăzute spații pentru birouri, centrală termică, grupuri sanitare.

Ion Lungu a prevcizat că piața este prevăzută cu două sisteme complementare de încălzire: pe termoficare centralizată și pe centrală cu gaz metan, racordarea la sistemul centralizat de încălzire făcându-se în funcție de prețul cel mai ieftin.

La parter și subsol există grupuri sanitare, fiind amenajate și grupuri pentru persoane cu dificultăți de deplasare.

De asemenea, piața este prevăzută cu lift pentru marfă care face legătura între parcare și zona pieței și, de asemenea, cu elevator pentru persoanele cu dificultăți de deplasare.

Parcarea de la subsol cuprinde 70 de locuri: 59 de autoturisme (din care 2 locuri încărcări mașini electrice), 11 locuri pentru motociclete, scutere și biciclete.

De asemenea, la subsol este adăpost ALA, prevăzut cu sistem filtrare admisie aer și 3 accese în direcții diferite.

Exteriorul clădirii este realizat in varianta „Fațadă ventilată”, cu strat vizibil din panouri cu fibrociment vopsit.

Rampele de acces și ieșire din parcare, împreună cu sistemul pluvial al teraselor sunt prevăzute cu degivrări electrice.

Clădirea are pe două laturi trotuare din grătare metalice, cu rol în aerisirea parcării de la subsol.

Sunt amplasate sisteme de climatizare aer, echipamente pentru răcire, perdele de acces în dreptul acceselor uzuale.

”Așa cum se poate observa din prezentarea de mai sus, este vorba de o piață modernă, cu dotări corespunzătoare pentru o funcționare ergonomică.

Sperăm ca sucevenii și mai ales cetățenii din cartierele George Enescu și Obcini să aprecieze această piață.

Vom construi în perioada imediat următoare (au fost demarate procedurile pentru licitație) o Hală de Lactate modernă în Piața George Enescu”, a transmis Ion Lungu.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.