Numărul 13 cu noroc pentru Festivalul de Artă Medievală ”Ștefan cel Mare”. Aproape 27000 de vizitatori au participat la sutele de povești medievale desfășurate pe parcursul a patru zile de basm

S-a tras cortina aseară la cea de-a XIII-a ediție a Festivalului de Artă Medievală ”Ștefan cel Mare” de la Suceava. Iar numărul 13 a fost cu noroc pentru toți, organizatori și participanți.

După cifre, aproape 27000 de vizitatori (26.806 vizitatori din care 25.206 la Cetatea Sucevei și 1600 la concertele de muzică medievală de la Muzeul Satului Bucovinean), a fost cea mai reușită ediție a celui mai mare festival medieval din România. Timp de patru zile publicul a fost întâmpinat de peste 500 de artiști din cele 35 de formații participante care au susținut sute de spectacole între zidurile Cetății Sucevei. Iar spectacolele au fost pentru toate gusturile și pentru toate vârstele.

Și așa cum se spune în hrisovul de deschidere pe care directorul Muzeului Bucovinei, Constantin-Emil Ursu l-a citit la închiderea oficială:

 ”Muzeul Bucovinei din Suceava, împreunã cu buna chivernisealã şi ajutoriu a multor oameni buni şi luminati, facem cunoscut cu aceastã carte a noastrã, tuturor celor care o vor vedea sau o vor auzi citindu-se, cã am binevoit, cu inima curatã şi luminatã şi cu toatã bunãvointa noastrã şi am fãcut pentru pomenirea vremurilor de mult trecute “Festivalul de Artã Medievalã Ştefan cel Mare”, spre dreapta şi cinstita cunoaştere a vremurilor de mult apuse.

Între zidurile Cetãtii de Scaun a Sucevei au fost vremuri tihnite şi veselie pentru tot norodul, cu danţuri, pehlivani şi întreceri ale vitejilor oşteni.

Şi dupã curgeria anilor, cei ce vor fi dupã noi, sã adauge dupa cum le-a fi voia, dar sã nu uite datinile ţãrii acesteia.

Şi cine ar voi sã sfãrâme sau sã clinteascã aceastã lucrare, acela sã fie singur şi neajutorat în fata judecãţii veşnice.

Iar noi toti cei de faţã mãrturisim şi încredinţãm cã la împlinirea sorocului de un an, vom face din nou mare pohtealã la Suceava, tuturor celor care vor sã ţinã obiceiurile vechi”.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, împreună cu primarul  Ion Lungu au fost prezenți și aseară, la închiderea oficială, și au mulțumit participanților de la Festivalul de Artă Medievală Ștefan cel Mare.

 „Măria ta Ştefan noi încercăm să facem ceva în memoria faptelor tale. De aceea sunt bucuros că alături de primarul Ion Lungu, de Muzeul Bucovinei am reuşit şi în acest an să avem un număr mare de musafiri. În trei zile am avut 27.000 de vizitatori în cetate. Cetatea lui Ştefan uneşte şi atrage. Suceava este pe toate agenţiile de ştiri. A devenit un loc pe care românii şi-l planifică în concedii, iar pensiunile, hotelurile sunt pline. E un mare câştig pentru Suceava, pentru zona Moldovei şi pentru România.

Mulţumim tuturor artiştilor, tuturor breslelor care au venit din ţară şi din străinătate şi s-au ostenit să iasă aşa un festival medieval de excepţie la Suceava. Pe curând și să ne vedem anul la Cetatea Marelui Ştefan”, a transmis Flutur.

Edilul Sucevei, Ion Lungu a mulțumit organizatorilor, trupelor și publicului și a transmis că administrația municipală se va implica în continuare la dezvoltarea celui mai mare eveniment cultural estival al Sucevei. Acesta a mai transmis că se vor căuta soluții pentru ca accesul către evenimentele organizate în cetatea de Scaun a Sucevei să fie facil pentru un număr cât mai mare de vizitatori, municipalitatea căutând soluții pentru amenajarea unei parcări mai mari în apropierea platoului cetății.

Aseară, târziu în noapte, vizitatorii încă doreau să intre în cetate deși spectacolele erau spre final, semn că ceea ce se întâmplă între zidurile cetății, la festival atrage lumea.  Dar vorba cântecului: ”Piesa-i gata, trag oblonul, dacă v-a plăcut bufonul, mai poftiţi şi-n altă seară … ”( la anul!).

 

Please follow and like us:

3 comentarii la „Numărul 13 cu noroc pentru Festivalul de Artă Medievală ”Ștefan cel Mare”. Aproape 27000 de vizitatori au participat la sutele de povești medievale desfășurate pe parcursul a patru zile de basm

  • 20 august 2019 la 8:33
    Permalink

    Domnule ziarist, s-a intimplat sa fiu o seara in Suceava in zilele festivalului dumneavoastra plin de fast si de care scrieti asa de mandru. Dar zic zau ca nu vezi des atata circ stupid, kitsch ordinar, lucru facil, tiganie! Este trist, credeti-ma. Suceava era pentru mine loc sacru, credinta, spiritualitate, cultura inalta si rafinata, un fel de ateneu larg in care Dumnezeu si oamenii au zidit fara seaman. Oare cum este posibil sa cobori de la Putna, de la Voronet, de la Eminescu pana aici? Nu stiu sa raspund. In orice caz, m-am intors acasa, la destule sute de kilometri de Suceava lui Stefan cel Mare si Sfant, abatut, trist si cu sperantele otravite. Nu sunt un habotnic, nu sunt exclusivist si sever, dar credeti-ma, se bagatelizeaza si se batocoresc in prezent la Suceava niste valori si niste culmi culturale si ale romanismului de care avem mare nevoie si de care parca nu mai vreti sa auziti. Asta nu este cultura, iar ceea ce face o asemenea tiganie nu este educatie. Nici vorba sa sugerez ca pretuiesc numai traditiile, folclorul, manasirile, liturghia si altele asemenea. Dar ce inseamna maimutareala pe care am vazut-o la Cetate? Nu este spre delectare, nu este nici distractie. Nu are nimic care sa te construiasca si nici nimic destresant, deconectant. E ca si cum te uiti la o girafa care mananca din trocul purcelului si tu te pui pe cascat ochii si pe mirat cu tipaturi. Regret mult ca mi-ati omorat o parte atat de importanta din admiratia mea pentru Bucovina. Este pacat ca insistati ca asta sa insemne pentru lume, in viitor, Bucovina. Va cer iertare daca va este neplacut ce am scris. Puteti sa stergeti mesajul. Eu v-am scris mai ales dumneavoastra ca jurnalist care lauda astfel de lucruri. Sa dea Dumnezeu numai bine!

    Răspunde
    • 20 august 2019 la 11:22
      Permalink

      Dacă doriți să oferiți sugestii despre cum ar fi trebuit să se fi petrecut evenimentul, suntem la dispoziția dumneavoastră. De asemenea, dacă doriți să convingeți organizatorii, participanții și publicul că nu e bun ce s-a întâmplat, oferiți o alternativă care să vă satisfacă punctul de vedere. Sunteți acum singur deocamdată, cu aliați încă neveniți la sunetul de goarnă vitejesc al dumneavoastră, împotriva a 27 de mii de oșteni intrați în cetate și în împrejurimi și care au cucerit cu lasere și focuri suflate de solomonari cetatea voievodală, muzeul satului bucovinean, platoul cetății, crâșmele din zonă. Smile please!

      Răspunde
  • 20 august 2019 la 17:29
    Permalink

    In linii mari,imaginile publicate generos după mărețul și inegalabilul act cultural,cel mai mare dar și cel mai tare din parcarea cetății,corespund ,desigur,importanței evenimentului epocal ,la fel de important ca internaționalizarea festivalului,respectiv acordarea titlului de cetățean de onoare al raionului Soroca domnului Flutur,urmand ca la viitoarele ediții,și mai internaționale, sa sară la cap și raionele Briceni &Cimișlia iar pentru domnul Lungu,ușor ignorat acum,ar conta și o cetățenie de onoare de la Găgăuzia, care nu știm ce rang administrativ are…
    Caracter internațional vădit, ce ne sugerează,la fel,o fază din pățaniile bravului soldat Svejk,anume aceea in care ,văzând acesta pe un lacheu de culoare ,pe care îl cunoștea personal ca fiind slujbaș la o curte nobiliară,îmbrăcat in uniforma impăratului,concentrat ,vasăzică și el,a comentat nedumerit că s-ar putea crea un incident diplomatic foarte serios,deoare inamicii ar putea pretinde că Austria a băgat în război și trupele sale coloniale!
    Insă,in linii mici, gurile rele,ca de obicei și oarecum precum domnul Ionică M. de mai sus,pretind că discuțiile au afost altele,cam așa:
    http://prntscr.com/ov7n9a
    Domnul cu scufie kinky către domnul cu lănțig de fer,ca încuietoare de halat:
    – De unde ai,frate,feroneria?
    – Am facut-o personal,la nicovală,deoarece nu suport încuietorile cu arici!Dar tu de unde ai acest frumos compleuaș,unic in evul mediu?
    – Eu l-am sustras din colecția de toamnă-primăvară a soacrei mele,i-am lăsat coiful în loc de scufie,noa!
    Apoi
    Domnul cu scufie cetind un act fundamental,prin care domnul Flutur este declarat cetățean de onoare al Raionului de Pijamale&Halate al magazinului Bukowina:
    http://prntscr.com/ov7pem
    Și, iarăși,
    http://prntscr.com/ov7vuy
    …onorabilul cetățean de onoare întrebându-l pre medievalul călăreț:
    – Ăsta-i cal sau mulă,mă?
    – Nu știu,mulă se zice la voi,la noi, la Soroca, îi zice harmasaraș… Atâta că are urechile cam mari ,ca tat’su,șî-i cam mâțâțăl,ca moș-su…
    Precum și alte dulcețuri de sezon și de festival,cu întrebări retorice și răspunsuri meșteșugite,cum ar fi aceea că de unde au scos cifra de 27.000 de participanți,este același contor ca la BRC,unde,tot așa,ies la numărătoare câte 12,5 lăcuitori agitați pe m.p. de șanț de cetate?
    E pe bilete,be bani,pe fericiri personale,pe drămăluire,pe okiometru?
    Lasând la o parte că sunt și elemente ne-cuantificabile – de pildă,a doua zi după măcel, atât din șanțul cetății,fezandat,pesemne,pentru BRC,mirosea/trăsnea a pischat de cal,a alimente stricate,a gunoi ajuns in stadiul de levigat medieval,iarba era arsă prin cele parcări pline de vestigii contemporane iar artiștii,caii,precum și lăcuitorii capitalei culturale medievale-redivivus,cum a lăsat să se înțeleagă domnul Lungu,lălăiau a foame protagoniștii,artiștii, printre casele din muzeul satului,după iarbă,in diferitele sale ipostasuri,atît cabalină cât și umană…
    O atmosferă de victorie culturală certă,la anul va fi și mai și,se dă ca sigur că vor fi cca atâția medievali cât trebuie precum și cât scrie la cronicile digitale. Raionul Nisporeni este,și el,pregătit cu surprize.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *