Numărul cazurilor active de covid în județul Suceava a scăzut sub 900, la 884, după mai multe luni. Distribuția pe fiecare localitate, situația din spitalele județului

Numărul cazurilor de  Covid – 19 în evoluție în județul Suceava a scăzut de ieri până astăzi, coborând la 884 cazuri de infecție. Este cel mai mic număr de cazuri active după mai multe luni. Coroborând cu faptul că numărul de cazuri noi raportate în ultímele 24 de ore la nivelul județului a fost de 78 iar incidența la 14 zile a îmbolnăvirilor a fost de 1,14 la mia de locuitori, se constată că, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în țară (numărulde infectări crescând cu 4278 la nivel național în ultima zi) situația de la noi din județ este, deocamdată, realtiv bună.

Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 localități, 15 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 11 au câte un caz în evoluție, 45 au sub cinci cazuri în evoluție, 31 au sub zece cazuri în evoluție iar 12 au peste zece cazuri în evoluție. Situația cazurilor active pentru fiecare localitate în parte este prezentată în tabelul următor:

 

Totalul persoanelor internate și diagnosticate cu Covid-19 la nivelul județului Suceava este de 320 iar numărul persoanelor suspecte de Covid-19 este de 52.

La nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internate 32 persoane diagnosticate cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 29 persoane declarate vindecate.

Din totalul celor 566 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 160 pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19, 45 pacienți sunt în zona tampon și 361 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).

Din cei 160 pacienți diagnosticați Covid-19:

– 6 prezintă forme ușoare;

– 96 prezintă forme medii ale bolii;

– 43 prezintă forme severe;

– 15 prezintă forme grave și sunt internați în secția ATI (dintre aceștia 4 pacienți sunt ventilați non – invaziv și 8 intubați ventilați invaziv).

Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 331 paturi libere, din care 77 pentru pacienți Covid-19, 175 în sectorul non-Covid și 79 pentru zona tampon.

La unitatea ATI sunt disponibile 3 paturi pentru pacienți Covid, sunt 17 ventilatoare libere, din care 6 pentru pacienții Covid-19, și 11 pentru pacienții non- Covid.

La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați un număr de 57 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (2 cu forme ușoare, 37 prezentând forme medii, 17 forme grave, 1 forme critice), 1 persoană suspectă de infecție cu noul coronavirus, 27 locuri disponibile în sectorul Covid. La unitatea ATI Covid este internat 1 pacient, 1 loc fiind disponibil.

La nivelul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internați un număr de 25 pacienți diagnosticați cu Covid-19, dintre aceștia 15 prezintă forme medii, 10 forme grave, și 2 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere 10 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Municipal Vatra Dornei sunt internați un număr de 25 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (16 forme medii și 9 cu forme grave), și 3 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere 2 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Orășenesc Gura Humorului sunt internați un număr de 35 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (12 cu forme ușoare și 23 prezentând forme medii), și 1 persoană suspectă de infecție cu noul coronavirus, fiind libere 9 locuri în sectorul Covid.

La nivelul Spitalului Boli Cronice Siret sunt internați 18 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (8 cu forme ușoare și 10 persoane cu formă medie), nu sunt internate persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere un număr de 7 locuri în sectorul Covid.

La nivelul județului sunt disponibile 110 de locuri libere Covid și 105 locuri pentru zona tampon.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *