Numărul noilor infectați cu covid din județul Suceava, comunicat oficial greșit. Au fost 33 de cazuri nu 1, cum a anunțat Grupul de Comunicare strategică

Suntem nevoiți să corectăm o știre care a avut la bază buletinul oficial pentru ziua de 8 martie, transmis de grupul de Comunicare  Strategică, astăzi la prânz. De fapt, în județul Suceava, în urma testării a 151 de persoane, au fost confirmate 33 de cazuri noi de infectare iar nu unul singur, cum s-a anunțat. Cifra reală de 33 noi infectări a fost confirmată de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, care au transmis-o de altfel în această dimineață către Centrul Județean de Coordonare și Conducere a intervenției Suceava iar de aici ar fi trebuit să ajungă, în aceeași formă, la București  unde se realizează statistica la nivel național care, odată preluată de Grupul de Comunicare Strategică, este făcută publică.  Pe acest traseu, cineva a modificat informația pornită corect de la DSP Suceava iar presa a preluat informația finală, dovedită a fi falsă.

Ca atare, se cuvine să ne ponderăm entuziasmul pornit eventual de la anunțul că în județ a fost înregistrat un singur caz de infectare cu covid de ieri până astăzi, să acceptăm că de fapt au fost 33 de cazuri noi  și că filiera de transmitere a informațiilor legate de evoluția epidemiei covid este în continuare deficitară, ceea ce ne determină să reluăm întrebarea formulată de mai multe ori: cât de bine pregătiți pentru slujba pe care o au sunt funcționarii de stat plătiți pentru această treabă, care mai mult încurcă lucrurile decât să le limpezească  într-un caz în care, pentru a nu greși, este nevoie doar de cunoștințe aritmetice de gimnaziu și puțintică atenție.  

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *