Nuntă oprită de polițiști la Gura Putnei. Administratorul localului amendat
În cadrul acțiunilor de control organizate, sub autoritatea Instituției Prefectului, pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid 19, duminică, 26.07.2020, la ora 16:00, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești s-au sesizat cu privire la faptul că la un restaurant din comuna Putna este organizat un eveniment în incinta localului cu încălcarea dispozițiilor legii 55/2020 privind măsurile impuse în contextul infestării cu virusul SARS-COV 2.
La fața locului s-a constatat că cele sesizate se confirmă în sensul că în interiorul sălii restaurantului era organizat un eveniment la care participau peste 40 de persoane, cu încălcarea dispozițiilor privind distanțarea socială și numărul de persoane permis de lege pentru a avea acces in interior.
S-a luat măsura sancționării societății cu amendă în valoare de 3.000 lei conform art. 65 lit. j din Legea 55/2020.
De asemenea administratorul societății a dispus măsuri pentru încetarea imediată a evenimentului și pentru respectarea dispozițiilor legale.
Acțiunile de control vor continua zilnic având în primul rând un rol de responsabilizare și conștientizare a cetățenilor cu privire la pericolele asociate nerespectării măsurilor de siguranță.