O adolescentă de 15 ani din Sucevița a murit la spital, după ce a fost lovită de o mașină, la Sucevița

În această dimineață, 04.12.2019, în jurul orei 10.20, un bărbat de 38 ani, din municipiul Rădăuți, jud. Suceava, care conducea autoutilitara Ford Tranzit, pe DN 17A, pe raza comunei Sucevița, având direcția de deplasare dinspre centrul comunei Sucevița spre Marginea a surprins și accidentat mortal o fată de 15 ani din Sucevița.

În dreptul magazinului ”La Doi Pași”, șoferul a fost surprins de apariția pe carosabil a tinerei  în vârstă de 15 ani, care se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis și fără a se asigura, astfel că victima a fost lovită cu partea din stânga față a autoutilitarei și proiectată spre înainte pe partea carosabilă.

În urma impactului foarte puternic victima a suferit leziuni grave și a fost preluată de ambulanță pentru a fi transportată la Spitalul Municipal Rădăuți, unde  a decedat la ora 12.00.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar ulterior i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din primele cercetări, vinovăția producerii accidentului aparține fetei, care traversa strada neregulamentar, urmând ca în urma cercetărilor să se stabilească si o eventuală culpă a conducătorului auto.

S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *