O avarie la magistrala 2 a oraşului lasă sucevenii din Obcini inclusiv cartierul ANL, George Enescu şi Zamca fără apă caldă de azi până joi, 3 octombrie 2019

Thermonet  a transmis o informare prin care anunţă că începând cu data de azi, 01.10.2019, până joi 3 octombrie ora 20, apa caldă menajeră va fi oprită pentru clienţii care locuiesc în următoarele cartiere: Obcini inclusiv cartierul ANL, George Enescu şi Zamca.

De asemenea, vor fi afectaţi şi sucevenii care sunt arondaţi la următoarele puncte termice: TRC, Intersecţie, Liceul Alimentar şi Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare”.

Oprirea este necesară pentru remedierea unei avarii pe magistrala 2, depistată în timpul lucrărilor pentru încărcarea instalaţiilor de încălzire.

Reprezentanţii Thermonet SRL îşi cer scuze oentru disconfortul creat şi asigură sucevenii că salariaţii firmelor Thermonet şi Termo Calor Instal vor acţiona cu responsabilitate maximă pentru ca în ziua de 3 octombrie 2019 apa caldă să ajungă în casele consumatorilor

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *