O bătrână din Vicovu de Jos şi-a rupt piciorul căzând din podul şurii

În seara zilei de ieri, 03.07.2019, la ora 21.09, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un bărbat din comuna Vicovu de Jos, despre faptul că, soţia sa în vârstă de 71 de ani a căzut din podul șurii, de la o înălţime de 3 metri.

În urma cercetărilor efectuate s-a constatat faptul că femeia, în jurul orei 20.50, în timp ce se afla la casa sa de pe raza comunei Vicovu de Jos, s-a urcat pe o scară în podul unei anexe gospodărești unde depozitează fânul. Aflându-se pe scară, la înălțimea de aproximativ 2 metri, s-a dezechilibrat, scara a alunecat, iar susnumita a căzut pe sol pe o suprafață de lut, lovindu-se la picioare.

La fața locului a sosit un echipaj SMURD care a preluat-o pe bătrână și a transportat-o la Spitalul Municipal Rădăuți, fiind diagnosticată cu „suspiciune fractură membru inferior stâng”.

În cauză urmează a se efectua cercetări în cauză cu privire la infracțiunea de ”vătămare corporală din culpă”.

 

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *