O carte de referinţă pentru comunitatea rădăuţeană

Într-o vreme când febra globalizării se impune prin forme tot mai agresive, Petru Bejinariu nu osteneşte să vorbească despre nevoia de a păstra nealterate simbolurile româneşti. O dovedesc cu prisosinţă cele peste 20 de titluri editate, care îl recomandă drept istoric, geograf, biolog şi dintotdeauna om al şcolii, iar în cărţile sale acest spirit identitar poartă numele „Bucovina”: Cultură şi identitate (2008); Educaţie şi identitate (2010); Istorie şiidentitate (2011); Ştiinţă şi identitate (2015); Oameni, fapte, locuri şi identitate (2016).

Publicată sub egida Institutului „Bucovina” Rădăuţi al Academiei Române, ultima lucrare din 2018 vizează Comunitatea rădăuţeană şi identitatea sa, la Centenarul Marii Uniri, conturând o vedere de ansamblu asupra locurilor de baştină. Atât prefaţa – Un secol de trăire românească la Rădăuţi – semnată de Ştefan Purici, precum şi Introducerea autorului reiterează necesitatea întoarcerii la izvoare „prin bună comunicare, conlucrare şi aleasă frăţie de români”.

O notă particulară este evidentă din primul capitol prin valorificarea selectivă a contribuţiilor monografice anterioare (Petru Rezuş, Dragoş Luchian, Gavril Crăciun), astfel încât cele mai semnificative mărturii sunt adnotate, apreciate şi îmbogăţite cu referinţe personale, cristalizând o privire generală asupra urbei în parcursul ei istoric.

Capitolul al II-lea oferă o prezentare detaliată a clădirilor de patrimoniu şi implicit a unor instituţii ce conferă personalitate distinctă localităţii: Mănăstirea zidită de Bogdan Vodă (1359-1365), mărturie a începuturilor Moldovei; Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” – monument istoric; Templul evreiesc inaugurat în 1883; Herghelia înfiinţată în 1792; Casa de Cultură, Primăria; Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi”, datând din secolul al XIX-lea; Institutul „Bucovina” al Academiei Române, fondat la solicitarea Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina în clădirea fostului Internat al Gimnaziului; Prima şcoală agronomică românească, deschisă în 1897, şi Şcoala românească din 1844 a lui Gheorghe Popadiuc. Calea Ferată, care taie cimitirul oraşului în două, Grădina zoologică, Aerodromul de la marginea oraşului completează lista însemnelor identitare.

O altă trăsătură vizează caracterul memorialistic, Petru Bejinariu fiind deopotrivă martor şi actor în cazul unor evenimente, ceea ce sporeşte nota de autentic. Şi, în buna tradiţie cronicărească, se implică afectiv, intervine critic, propune soluţii, acordând atenţia cuvenită valorilor patrimoniale culturale, moral-religioase. Oamenii şi locurile trăiesc prin succinte descrieri (Biserica Domnească Sf. Nicolae, Târgul Olarilor, peisajul geografic al Rădăuţilor), portrete (Ilie Vişan, Tudor şi Aniţa Nandriş, Gherasim Putneanul, Emil Loteanu, Vasile Precop, Dorin Ieşan), momente (reactivarea Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, în 1990), evocări (Nicolae Iorga, Ion Nistor, Dan Berindei), şi în acest fel scrierea monografică este mai mult decât o sumă de date, documente şi informaţii, iar lectura devine prilej de a împărtăşi cu autorul interesul cuvenit realităţilor rădăuţene şi a ne motiva pentru o cât mai bună cunoaştere.

Capitolul al III-lea consemnează „Înscrisuri pentru memoria colectivă”. Şcolile rădăuţene sunt văzute într-un scurt excurs istoric, urmat de o interesantă mărturie privind activitatea tipografică la Rădăuţi, începând cu anul 1744, sub vlădica Varlaam. „Alte manifestări culturale şi artistice” au în vedere contribuţia unor înzestraţi caligrafi şi pisari, dar şi tagmele meşteşugăreşti (zugrafi, argintari, aurari, legători de cărţi şi ferecători, pietrari). Sunt amintite figuri proeminente de cărturari şi reprezentanţi ai administraţiei din perioada austriacă: Mihai Pitei, „pretorul ţinutului Rădăuţului”, căpitanul districtual Orest Renei, scriitorul Iraclie Porumbescu, Erast Rudolf Neubauer, primul director al liceului şi fost profesor al lui Mihai Eminescu, Leonida Bodnărescu – directorul claselor româneşti.

Însemne identitare prin monumente şi edificii publice sunt asociate cu „momente importante în istoria municipiului Rădăuţi”, iar aniversarea a 600 de ani de atestare documentară este emblematică pentru cultura memoriei ca „verticalizare spirituală”.

Capitolul al IV-lea ilustrează, în 32 de medalioane, contribuţii notabile în domenii diverse. Schiţele probează capacitatea de a sintetiza o biografie fără a neglija latura umanistă ce nuanţează şi personalizează portretele. Sunt nume cu rezonanţă culturală ale celor născuţi sau care şi-au desfăşurat activitatea la Rădăuţi, iar patruzeci şi nouă dintre ei (inclusiv autorul) au fost declaraţi cetăţeni de onoare ai oraşului: Felicia Ţigănescu, Sofia Vicoveanca, Constantin Colibaba, Vladimir Trebici, Radu Grigorovici, Dimitrie Vatamaniuc, Ilie Vişan, Samuil şi Eugenia Ioneţ, George Muntean, Cornelia Dumitrescu etc. Unul dintre articole este dedicat, în capitolul al V-lea, lui Ion Nistor – „unul dintre eroii Marii Uniri”. Viaţa poli-tică îşi află reprezentarea în capitolul al VI-lea, unde se trec în revistă primarii, consilierii locali şi parlamentarii. „Întâmplările şi evenimentele de seamă”. Capitolul al VII-lea se remarcă prin episodul vizitei lui Eminescu şi Slavici la Rădăuţi, găzduiţi aici cu prilejul serbării de la Putna, în 1871: „Măsurile impuse de guvernarea austriacă în Bucovina – observă autorul – nu l-au convins pe Eminescu de rolul civilizator al austriecilor. Dacă avem în vedere numai procesul germanizării populaţiei de români, aducerea în administraţie a ucrainenilor, germanilor şi evreilor şi reducerea autonomiei Bisericii Ortodoxe şi avem suficiente argumente spre a spune că Eminescu a avut deplină dreptate pe care a prezentat-o în articolele din presa vremii”.

Capitolul al VIII-lea descrie sumar manifestările ce promovează „Obiceiuri, datini şi tradiţii în comunitatea rădăuţeană” dintre care primează „Festivalul Internaţional de Folclor «Arcanul»”.

Stilul jurnalistic adoptat de autor în abordarea unor subiecte este, în bună măsură, un reflex al unei substanţiale contribuţii a lui Petru Bejinariu în presă („Crai nou”, „Săptămânalul de Rădăuţi”, „Septentrion”, „Analele Bucovinei”) cu articole diverse prin care autorul „atent la tot şi la toate” a luat atitudine în permanenţă faţă de viaţa cetăţii.

Capitolul al IX-lea cuprinde „alte note de lector despre cărţi publicate de autori din Rădăuţi şi zona Rădăuţi”. Unele voci au fost, la vremea lor, simbolice pentru mişcarea literară şi culturală în Bucovina anilor 1930 şi se regăsesc în Antologia rădăuţeană din 1943 a lui E. Ar. Zaharia. Petru Bejinariu îşi pune în valoare harul de a transmite interesul pentru inefabilul perceput în actul lecturii, luând drept modele „voci singulare în spaţiul bucovinean”: Oltea Lungoci, Mălina Aniţoaie, Lucia Olaru Nenati, Traian Rei, Matei Vişniec, Constantin Georgescu, Elena Alina Andruhovici, Gheorghe Dolinschi. Pentru „autori şi cărţi din şi despre Bucovina istorică din ultimii ani” sunt citaţi Constantin Hrehor, Victor Iosif, Maria Toacă, Doina Cernica, Victor şi Gheorghe Schipor, Eugen Dimitriu, Pavel Ţugui, Ioan Grămadă, Daniel Hrenciuc. Sunt amintite şi contribuţii din spaţiul cernăuţean (Ilie Popescu, Petru Glior), preşedinta Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, prof. Carmen Andronachi, având o colaborare specială cu Societatea pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” de la Cernăuţi, condusă de Vasile Bâcu.

Interviuri, note de lector, evenimente culturale, aspecte monografice implicând date geografice, istorice, demografice, preocupări filatelice, întregesc această lucrare generoasă care are meritul de a fi o adevărată carte de vizită pentru Rădăuţi.

Ca profesor, director, inspector, rector al Universităţii Populare „Ion Nistor”, şi apoi parlamentar, Petru Bejinariu a adăugat cu vorba şi fapta la amprenta identitară pe care a îmbrăţişat-o ca pe o profesiune de credinţă.

VICTOR IOSIF

Please follow and like us:

Un comentariu la „O carte de referinţă pentru comunitatea rădăuţeană

  • 1 august 2019 la 10:59
    Permalink

    A scris si d I. Dragusanul o carte despre Radauti, orasul meu natal si de suflet. Nu stiu de ce d. prof. Bejenariu ignora asta. Este adevarat ca pe coperta cărții lui I. Drăgușanul a apărut o imagine din Cernăuti ca fiind din Radauti si ca cineva a făcut următoarea recenzie către Primar atunci, în 2006:
    ”O carte controversata
    Recent, ati lansat cartea “Radauti,in marturiile veacurilor” autor fiind un ilustru cercetator stiintific fara diploma de bacalaureat.Cartea contine numeroase documente masluite, citari aiurea, atacuri grosolane la adresa unor personalitati ale localitatii noastre.Intrebarea mea este: La Radauti fuctioneaza un Centru de Studii al Academiei Romane. De ce nu au fost ei utilizati in scrierea unei adevarate monografii a orasului nostru? Va este rusine cu cetatenii Radautilor ? Poate nu stiti, dar Radautiul a beneficiat inca din perioada interbelica de doua monografii superbe.De ce nu au fost reeditate? Raspundeti, Va rugam, daca plata acelei… s/a facut din bai publici, cat a costat si care este tirajul ? Avem dreptul sa stim ce faceti cu banii nostri, nu ?
    Olaru”

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *