Mopan Suceava
Evenimente

O casă a luat foc astă-noapte, la Marginea, de la coșul de fum

În noaptea de duminică spre luni, imediat după ora 1.00, militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din localitățile Volovăț, Horodnic și Marginea, au intervenit cu cinci autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din comuna Marginea.

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat acoperișul și mansarda locuinței, existând pericolul de propagare la întreaga construcție și la anexele gospodărești.

Incendiul a fost lichidat la ora 3:30.

Au ars acoperișul casei pe 100 mp, materiale textile, obiecte de mobilier, aparatură electrocasnică și elemente de tâmplărie din PVC. S-au degradat pereții și planșeul locuinței pe o suprafață de aproximativ 150 mp.

Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza efectului termic generat de coșul de fum, neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești, iar pompierii au salvat restul casei de locuit și anexele gospodărești.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *