O cursă ciclistă formidabilă, pe banda verde și pe alături, pe trotuarul bulevardului George Enescu

Am fost subiectul unui experiment? Am nimerit în locul nepotrivit la momentul nepotrivit? Cine știe?

Pornesc într-o ieșire din strâmtul apartament,  pe trotuarul bulevardului George Enescu, duminică după amiază, pentru cele 30 de minute de mișcare recomandate de medic și pentru a calma pedometrul de pe smart, care îmi reproșează în tonuri gri că ieri n-am apucat a face șase mii de pași.

Pe trotuarul bulevardului merg agale, este greu de purtat supraponderabilitatea, masca pe figură și fesul pe urechi.

Iar ca un meteorit negru, trece vijelios  pe lângă mine ditamai uriașul bicycler, cu gambe mușchiuloase,  fes, cască neagră din plastic peste fes, mască neagră, chiloți peste mulați, ghete profesionale.  

Mă uit în jos, văd că nu-s pe fâșia verde a trotuarului. Încep o respirație de ușurare, dar nu o termin. Pe partea cealaltă, un alt meteorit, mă impinge spre zona interzisă de primărie de pe trotuar, cea vopsită cu verde, culoarea aleii pentru bicicliști abia ghicindu-se ici colo, pe câte o pavelă.

Al treilea vitezist, parcă și mai mare, parcă și mai negru la straie decât  predecesorii săi, mă înghiontește iar în partea cuvenită a trotuarului. Doar că acolo mă lovește, în mare viteză, cel de-al patrulea venit din urmă, aflat în cursă de urmărire.

Retras într-un gard viu, am privit în urmă. Doar aceștia patru au fost. Bucuria mea, dar nu și a pietonilor plimbăreți din fața mea, pe care am apucat a-i vedea în stânga și-n dreapta  împrăștiați pe trotuar  de tumultul cursei cicliste a celor patru mascați mușchiuloși și negri, cu chiloți peste mulați.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.