Mopan Suceava
Actualitate

O familie de suceveni decimată în tragicul accident de azi dimineață din județul Bacău. Mama din Vicovu de Sus și doi copii au murit, soțul și un băiețel de 3 ani în stare gravă la spital.

În tragicul accident care s-a petrecut azi dimineață pe DN2 soldat cu 7 morți, și-au pierdut viața  și o femeie de 34 de ani din județul Suceava, orașul Vicovu de Sus, doi copii ai săi, cel mare de 7 ani iar celălalt un bebeluș de numai 3 luni.  Soțul,  și cel de-al treilea copil, de 3 ani, scăpat cu viață, fiind grav răniți.   

Poliția Rutieră Bacău a stabilit că un bărbat de 46 de ani, domiciliat în  municipiul Bacău, care  conducea un microbuz Ford Tranzit dinspre Bacău spre Adjud, a pătruns în mod inexplicabil deocamdată pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism marca Mercedes înmatriculat în Marea Britanie, care circula regulamentar dinspre Adjud spre Bacău în care se aflau doi suceveni și copiii lor, de 7 ani, 3 ani și 3 luni.

În urma impactului, din autoturismul Mercedes, echipajele de salvare venite la fața locului au constatat  decesul  soției șoferului,  în vârstă de 34 de ani precum doi dintre copii, cel de 7 ani și cel de 3 luni. Din microbuzul a cărui șofer a provocat tragicul accident, au decedat  pe loc trei femei,  în vârstă de 67 ani, 65 ani, 44 ani, o tânără de 18 ani și un adolescent de 15 ani. UPDATE: Potrivit SJU Bacău, în accident au fost implicate 12 victime. Sapte dintre ele au decedat, iar restul de cinci, trei adulți și doi minori, au fost transportați la Spitalul Județean Bacău.

Băiatul  de 3 ani al familiei din Suceava  era într-o stare mai buna, fiind internat în sectia de Chirurgie pediatrică cu un traumatism cranio-cerebral minor, contuzie toraco-abdominală și escoriații. Un alt băiat, de 15 ani, din microbuz, a ajuns în stare foarte gravă, fiind internat cu fractură de bazin, ruptură de splină, fractură femur drept.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *