O femeie a murit după ce un autotren, o autoutilitară și un autoturism au intrat în coliziune pe DN2E, la Cornu Luncii
O femeie și-a pierdut viața într-un grav accident rutier petrecut în această seară, înainte de ora 18.00, pe DN2E, pe raza comunei Cornu Luncii.
Trei autovehicule|, un autotren o autoutilitară și un autoturism au intrat în coliziune. În autoturismul implicat în accident, două persoane – două femei, au rămas încarcerate.
Au intervenit pompierii militari cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare, cu sprijinul a două echipaje SAJ Din nefericire, una dintre femei avea leziuni incompatibile cu viața. Cea de-a doua, în stare de semiconștiență, cu traumatisme multiple, a fost preluată de către un echipaj SAJ, și transportată la spital. Celelalte persoane implicate in accident, respectiv șoferul autotrenului și cel al autoutilitarei, nu au necesitat îngrijiri medicale.