Actualitate

O femeie a murit și alta a fost rănită după ce s-au izbit cu ATV-ul într-un brad, la Cotu Buhii. Cele două nu purtau căști, refuzând să le ridice de la punctul de închiriere ATV

O femeie și-a pierdut viața și alta a fost rănită după ce ATV-ul pe care se aflau s-a răsturnat, în zona Cantonului Silvic Cotu Buhii, din cadrul Ocolului Silvic Frasin. Polițiștii au stabilit că cele două făceau parte dintr-un grup de 10 persoane din Iași, care au închiriat ATV-uri de la firma SC ATV Bucovina SRL Gura Humorului, ieri dimineață. Ieșeanca A. S., de 39 de ani împreună cu prietena sa, C.C. au luat în primire un vehicul dar au refuzat, ca și ceilalți mebri ai grupului de altfel,  să ridice de la punctul de închiriere și căști de protecție.

Grupul a plecat pe traseul turistic stabilit, respectiv pe drumul forestier Cotu Buhii, de pe raza cantonului silvic Cotu Buhii, Ocolul silvic Frasin. A.S.,, posesoare a permisului de conducere categoria B valabil, conducea ATV-ul pe care se afla și prietena ei.

La un moment dat, femeia  a pierdut controlul ATV-ului, virând spre stânga, a părăsit drumul forestier, moment în care C.C.  a sărit de pe vehicul, dar  A.S. nu a reușit să facă același lucru,  izbindu-se puternic de un brad.

În urma impactului, A.S., a decedat, iar însoțitoarea acesteia, a suferit leziuni .

La fața locului s-au deplasat un echipaj SAJ și un echipaj SMURD care au acordat primul ajutor victimelor, dar în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate, au trebuit să constate  decesul femeii de 39 de ani.

C.C. a fost preluată de echipajul medical și  transportată la Spitalul de Urgență Gura Humorului, unde a fost diagnosticată cu contuzie abdominală, fiind transportată la Spitalul Județean Sfântul Ioan cel Nou Suceava.

În cauză s-a întocmit dosar penal și se continuă cercetările de lucrătorii Poliţiei oraşului Frasin, pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă și  vătămare corporală din culpă.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *