O femeie cu afecțiuni psihice, găsită moartă în albia râului Suceava, la Dornești
Ieri după amiază, pe la 14.30, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea au fost sesizați prin 112 de un bărbat din Dornești, cu privire la faptul că a găsit o persoană decedată în albia râului Suceava.
S-a stabilit că persona decedată este Aurora Z., de 56 de ani, din com. Dornești, care dispăruse de la domiciliu cu două zile în urmă.
Din verificările efectuate a rezultat faptul că femeia suferea de afecțiuni psihice, fiind internată anterior într-un centru medical de specialitate.
Cu ocazia examinării sumare a cadavrului aceasta nu prezenta semne vizibile de violență.
Corpul neînsuflețit a fost transportat la morga Spitalului Municipal Rădăuți, în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cauzei decesului.
În cauză urmează a se efectua cercetări privind infracțiunea de „ucidere din culpă”.