Mopan Suceava
Actualitate

O femeie de 43 de ani din Suceava a murit brusc, la gura sobei, după ce și-a aprins o țigară

Luni seară, după ora 20.40,  Poliția municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 de un medic din cadrul SAJ Suceava cu privire la faptul că L.B., o femeie în vârstă de 43 de ani a fost declarată decedată în casa ei din oraș..

La locul dramei a fost găsită sora decedatei, care a explicat că în seara zilei de 10.04.2023 în jurul orei 19.00 se aflau amândouă se aflau în bucătărie, unde pregăteau de mâncare. La un moment dat, L.B. a rugat-o pe sora ei să continue singură să pregătească mâncarea fiindcă ea vrea să fumeze o țigară la gura sobei dintr-o cameră alăturată.

După 2-3 minute, sora râmasă în bucătărie, ieșind pe hol a  observat-o pe L.B.  întinsă pe podea în fața sobei, fără a prezenta semne vitale de viață. A apelat imediat la 112, la fața locului venind un echipaj medical care a început manevrele de resuscitare dar din nefericire, paramedicii au fost nevoiți să constate decesul femeii.

A fost examinat corpul neînsuflețit dar nu  s-au găsit urme de violență.

Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Județean Suceava în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *