O femeie din Bosanci a ajuns la spital opărită cu uncrop de o vecină cu care intrase în discuții contradictorii
Aseară, polițiștii au fost informați că la Secția UPU a Spitalului Județean Suceava a fost adusă o femeie de 49 ani, din comuna Bosanci, cu arsuri provocate de la un lichid fierbinte.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că în jurul orei 20:00, R.S., de 22 ani, din comuna Bosanci, în timp ce se afla la locuința victimei, în urma unor discuții contradictorii, a luat o cratiță fierbinte cu apă de pe sobă și a aruncat-o peste femeia în casa căreia se afla. A fost solicitată intervenția la fața locului a unui echipaj din cadrul SAJ Suceava.
Femeia opărită de vecină a fost transportată la U.P.U. Suceava, unde s-a stabilit diagnosticul preliminar ,,arsură lichid fierbinte, gradul I și II”
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,lovire sau alte violențe”.