O femeie din Moldovița a intrat cu mașina într-un stâlp pe când își exersa deprinderile, în vederea obținerii permisului de conducere
Sâmbătă după amiază, pe la ora 15:15, polițiștii Secției 14 Poliție Rurală Vama care patrulau pe raza comunei Moldovița, au sesizat prezența în traficul rutier a unui autovehicul oprit perpendicular față de axul drumului și care prezenta avarii ca urmare a lovirii frontale cu un stâlp din beton.
Polițiștii au indentificat persoana care a condus acest autovehicul, aceasta fiind o femeie din comuna Moldovița.
Ea a recunoscut în fața polițiștilor că nu este posesoare de permis de conducere, motivând cele întâmplate prin aceea că, aflându-se în curs de obținere a acestuia, a încercat să conducă autovehiculul pe drumul din comună, pentru a-și forma deprinderile.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de Conducerea unui vehicul fără permis.