O fetiță de 12 ani a murit după ce tractorul în care se afla, condus de un șofer de 16 ani, a intrat în șanț, la Bosanci
Vineri seară, pe la ora 20:25, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la faptul că în Bosanci o fetiță a murit după ce tractorul în care se afla a intrat într șanț.
S-a stabilit că aseară, în jurul orei 20:20, A.B. în vârstă de 16 ani conducea un tractor cu remorcă prin comuna Bosanci, din direcția DN2 către DJ208A, iar din cauza unei defecțiuni tehnice la sistemul de direcție, într-o curbă ușoară la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a intrat în șanțul de colectare a apelor pluviale de pe partea dreaptă a sensului de mers.
În tractor se aflau trei persoane, toți minori, respectiv șoferul în vârstă de 16 ani și două fetițe E.L. în vârstă de 15 ani și A: M. B. de 12 ani.
În urma impactului cu șanțul de colectare a apelor pluviale numita A. M. B., fetița de 12 ani pasageră în tractor a fost proiectată în șanț, suferind leziuni grave la cap, fiindu-i aplicate manevre de resuscitare de către echipajul SMURD sosit la fața locului, însă din păcate, nu au mai putut face nimic, fiind nevoiți să declare decesul copilei.
Fata de 15 ani, pasageră și ea în cabina tractorului, a fost proiectată pe spațiul verde suferind leziuni ușoare la nivelul membrelor superioare, ulterior refuzând transportul la o unitate spitalicească în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.
Șoferul tractorului a fost testat cu aparatul etilometru rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române s-a stabilit faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Tractorul i-a fost încredințat lui A.B. de către unchiul acestuia, N. L. A.
Cercetările sunt continuate de lucrători din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Suceava sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „ucidere din culpă”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.

