O lume minunată. Putna, Labiș, Păunescu, Insula, amintirea unui hram,

Domnule Zebi, dumneata am înțeles că ai fost un caricaturist însemnat.  Recunosc, nu ți-am studiat operele, eu în principal fiind concentrat pe propria-mi creație, pe cea a strămoșului Eminescu și pe a celuilalt neam, Taraș Șevcenko. Ca între specialiști, ai remarcat că și unul și celălalt purtau la maturitate mustățoaie groase? Dar nu de dânșii vorbesc acum. Văd că Liviu Huzdup nu se mai întoarce cu udătura aceea, ia așează-te dumitale aici lângă mine pe treptele de la Cultură. Știi că într-o vreme și urmașii marelui poet ucrainean aveau birouri pe aici? Cum încăpeam toți la un loc, numai cu ceva ani în urmă, iar acum nici la bar nu ne bagă în seamă nimeni… Ziceai de Capra Neagră…

Da,  maestre  Cozmei, acolo la Putna, o crâșmă pentru cunoscători.

Ai dat pe acolo de scriitorul Mircea Aanei ? Este o personalitate cunoscută, autor…

Cu părere de rău, îl știu, am stat în bloc cu personalitatea la care faceți referire dar pe la Capra Neagră, sincer spun, nu trecea. El, ca autorul, mai mult cu scrisul. Noi, ca inginerii, mai mult cu socializarea după program, îndrăznește a se destăinui Zebi către maestrul Ion Cozmei.

Multe ai pierdut! Să vezi ce poezii îi ieșeau! Aproape la fel de bune ca ale mele. Și acum scrie, că nu-i mort. L-am văzut pe facebook la Roșca. Hai să-ți zic una bună, că tot mi-ai devenit simpatic. Ai auzit de Alex Dobrescu?

Cine? De la ce echipă?

Băiete, se vede că n-ai trecut de prea multe ori puntea înspre insula marii literaturi…

Cum ar veni la Dostoievki? Parol…

Ce? Ce? Tolstoeivski? Inculți și nepregătiți! Tresare profesorul  Constantin Huzdup, care moțăia cu bărbia pe al  patrulea volum din Război și Pace…

Domnule profesor, odihnă plăcută în continuare, noi discutam despre contemporani, îl calmează profesorul de latină Cozmei pe colegul său mai vârstnic, dascăl de matematică și iubitor de literatură clasică rusă. Ziceam de un confrate de la Botoșani, de acolo unde s-au aciuat neamurile mele, cele din ramura eminesciană… Unul Alex Dobrescu. L-ați cunoscut?

Nu, nicicum, dar aveți grijă să nu greșiți integralele că vă articulez! Îl aduc pe Gheba  la corectură și pe madam Olivetti.

Bine maeste, lectură plăcută! Se întoarce Ion Cozmei către mai tânărul prieten Zebi. Uite amice o poveste scurtă, care oricând poate fi confirmată din cel puțin trei surse, ca în presă. E cu Putna. E cu Mircea Aanei, e cu Roșca și Alex Dobrescu.

Cine-i domnul acesta?

Începi să mă enervezi  tinere. Ți-am zi odată, fii atent. Alex Dobrescu este prietenul meu și a multor oameni de cultură șaptezeciști. Și a fost genial măcar în două locuri, prin cărțile pe care le-a scris, nu puține de altfel. Prima dată și-a pus întrebarea: Cum ar fi arătat opera lui Nicolae Labiș dacă ar fi supraviețuit băiatul accidentului de tramvai? Gândește-te! Nicolae Labiș, atunci de douăzeci și unu de ani nu s-ar fi îmbătat în seara aceea, nu ar fi alunecat sub roțile păsării cu clonț de rubin, ar fi ajuns acasă, dimineața având o durere strașnică de cap, și-ar fi continuat altcumva destinul, ar fi făcut o facultate, s-ar fi însurat și ar fi făcut niște copii, ar fi devenit profesor sau cine știe ce, ar fi putut să fie în viață și acum, că oamenii trăiesc, facem abstracție de noi, cei prezenți, și 80 – 90  de ani. Aceasta este întrebarea  pe care și-a pus-o Alex Dobrescu. Nici el, nici alții n-au dat un răspuns. Mai pe iarnă, când va fi organizată o nouă ediție a festivalului care îi poartă numele,  putem merge să-l întrebăm chiar pe Nicolae Labiș, dacă va fi pe acolo, pe la Mălini. Cât eram viu și organizator, nu l-am zărit, sincer spun. Hai că-mi dau lacrimile, schimb vorba.

Iar a doua idee, că despre Alex Dobrescu vorbeam,  este legată de poezia cea mai frumoasă scrisă de Adrian Păunescu. O știam și eu pe de rost, până și Roșca o știe, dar amicul literar Alex Dobrescu a spus-o pe de-a dreptul într-unul din volumele sale, numite ”Foiletoane”: Este cea mai frumoasă poezie a bardului de la Bârca, cea mai tristă și cea mai bine așezată pe note de un nemuritor ca și noi, dar dintr-un alt cimitir, Valeriu Sterian. Eu o recit, melodia o știți cu toții, morți ori vii, deopotrivă:

Diseară-i plecarea în insula mea
Trăsura de nuc te așteaptă la scară
Ia-ți haine mai groase și nu-ntârzia
Căci câinii polițiști s-ar putea să apară
Nu-ți face probleme, birjarul e mort
Și caii sunt morți și trăsura e moartă
Fugim fără martori în nu știu ce port
În insula mea la cinci capete sparte.

Poezia e mai lungă și este cu adevărat copleșitoare. Mai trebuie recitit și Păunescu acesta, uneori ți se umezesc găvanele, numai îngânând astfel de versuri, dacă-s puse și pe muzică bună, gata! Dai apă la șoareci!

Taram tararam tararam tara…îngână de la mică distanță, neobservat, Mugur Geu iar Dan Te Gurtesch îi ține isonul.

Dar care-i legătura între Alex Dobrescu, Capra Neagră, Mircea Aanei, Putna și Roșca? Vrea să fie lămurit Zebi.

Nu ți-am spus? Uitasem. Ne-am întâlnit toți într-o vară de hram, la mijlocul lui august, la casa lui Aurel Buzincu de la Putna,  ne-am adus aminte de Labiș și de Păunescu, Dobrescu era cu fata, eu am ațipit pe un taburet, Mircea Aanei ne-a cazat la școală iar a doua zi dimineață, în drum spre gară, ne-am reparat la Capra Neagră, cu toate blestemele pe capul nostru rostite de tânăra domnișoară, fata confratelui de la Botoșani, dincolo de Siret, unde, cum spune Ion Creangă, apa-i rea și lemnele pe sponci. Vrei mai mult de atât?

 

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *