Mopan Suceava
Editoriale

O lume minunată: Trenul de seară Ițcani – Oborul din Areni, o tragedie oarecum evitată pe strada Mihai Viteazu, în drum spre Metrou

Ce seară minunată! Rostește privind în negrul cerului, cu stelele obturate total de lumina becurilor de pe strada Mihai Viteazu, Dante Gurtesch.

Un astfel de simțământ nu am mai avut, iată luna, se ițește printre nori, ca un vis de tinerețe… ar părea că îl ironizează Mugur Geu.

Taci Mugur Geu, că ăla-i bec iar tu nu ai  văzut de ani buni, și nu ai fi văzut probabil niciodată  cerul nopții, cu stele și cu luna plină, decât de la observator, cu telescopul, dacă te-ar fi primit domnul profesor Olenici. Marele oraș nu cunoaște cerul… gândește cu voce tare Dante Gurtesch.

Marele oraș? Ești prost la cap ruralule, ițcănean pripășit? Nu vezi ce este prin jur? Trei blocuri făcute de Dej, un liceu de slabă calitate și abia în capătul din jos al străzii, marele Colegiu Național Ștefan cel Mare, unde cu cinste am fost bacalaureat.

Dacă te legi de Petru Rareș, acum îți pun o piedică de ți se împrăștie toate ciolanele până la intrarea principală a Ștefaniștilor, câteva mai sus, prin ograda bisericii Armenești, restul până la autogară, până sub roțile autobuzului de Verești – Hancea, se repede Dante Gurtesch.

Confraților mai tineri, ce v-a apucat? Se bagă în seamă Ion Cozmei, enervat de acest nou puseu de șarje intelectuale dintre Mugur Geu și Dante Gurtesch.

Maestre, nu te băga! Îi rup gâtul cât ai clipi rareșistului de Gurtesch și îl bag sub roțile trenului care are gară chiar în fața liceului meu, uite, chiar acum vine. Dane, până aici ți-a fost! Să nu mai aud de tine! Mi-ai mâncat opera!

Trenul de noapte  trece cu viteză mică prin fața Colegiului Național ”Ștefan cel Mare” și oprește unde are halta de pe vremea austro-ungarilor, după care, pufăind, urcă la deal, pe lângă membrii cenaclului ”Capșa Mică”, strânși unul în celălalt, în drumul său către stația terminus Obor, la Policlinică. Împins de Mugur Geu, poetul nepereche Dante Gurtesch trece oblic printr-un vagon și aterizează de partea cealaltă, într-un tufiș veștejit de buxus sempervivensis, scăpând nevătămat.

Asta-i soarta mea, să te țin de prieten pe veșnicie, nepereche ce ești! Hai că am glumit! Dane, ridică-te și umblă! Iar Mugur Geu îl sprijină, ținându-l de o coastă mai ieșită în afară din torace, dibuită pe sub parpalacul de culoare incertă pe care colegul  și prietenul său îl poartă de o veșnicie, acum Gurtesch destul de sfărâmat după impactul cu trenul austro-ungar. Geu îl ajută să traverseze linia ferată și să se alăture grupului de intelectuali, în drumul lor spre ”Metroul” doamnei Nuța.  

Nu mai permit așa ceva, bezmeticilor! Se rățoiește Aurelian Ciornei. Pe vremea mea, oamenii de cultură aveau carte de muncă, program, delegații, totul era strict organizat. Până și chefurile. Voi ce ați ajuns? Nu vă mai pute a artă măcar până sub nas? S-au terminat poeții odată cu voi? Ați purtat în cealaltă viață măcar o seară întreagă costum, cămașă albă și cravată strânsă ștreang la gât și să trebuiască și să vorbiți în limbaj academic patru ceasuri? Nepricepuților!  

Maestre Aurelian Ciornei, iertați-i că nu știu ce fac. Dar ce au făcut pe cealaltă lume, au făcut bine, spun oamenii. Acum, dincoace, pot să se împingă unul pe altul cât vor, până obosesc, nu-și mai pot face rău decât la nivel ideatic, intervine împăciuitor arheologul Florin Hău, care îi iubește în egală măsură pe amândoi tinerii autori, doar că inima lui mare s-ar apleca mai degrabă înspre Mugur Geu, cel care a publicat o broșură despre munca arheologică a dumnealui.

Mugur Geu și cu Dante Gurtesch, nițel ponosiți după ce s-au rostogolit prin trenul care urca acum 120 de ani  de la Ițcani, prin fața liceului Ștefan cel Mare și al viitorului liceu Petru Rareș, ca să ajungă la stația terminus de la Oborul din Arini, de dinaintea viitoarei Policlinici, s-au reintegrat în pluton cu capul în jos, unul ținându-și mânuța la piept ca semn de recunoaștere a vinovăției, celălalt trăgându-și înapoi coasta de care îl prinsese  la nervi prietenul său cel mai bun.

La drum! Decise după incident, stabilind azimutul, Aurel Tudose, nerăbdător în gândul său să interpreteze un cântec atât de frumos despre Bucovina,  de o să le facă în ciudă atât rapsodului Vasile Mucea de la Bilca dar, mai ales  lui Traian Straton de la Pârtești, cu care s-a împăcat el cumva pe seară, de față cu domnul Ion Cozmei, dar în adâncul sufletului său tot vrea să-i arate cumătrului cine-i mai bun, odată pentru totdeauna.  

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *