O mașină în care se aflau două femei, izbită de tren la trecerea peste calea ferată de la intrarea în Bucșoaia – Frasin, pe DN17. Victimele sunt în stare foarte gravă

Un grav accident s-a produs în această după amiază,  după ora 15.30, pe DN17  la o trecere de nivel peste calea ferată, la ieșirea din orașul Gura Humorului către Frasin, la intrarea în localitatea Bucșoaia. Un autoturism condus de o femeie, a fost acroșat de  un tren. În urma impactului o femeie aflată în automobil a rămas încarcerată iar o altă victimă, tot femeie, a fost proiectată în exteriorul masinii prin parbriz, aceasta fiind în stare de inconstiență, pentru care i s-au aplicat manevre de resuscitare. Victima încarcerata a fost extrasă, semiconștientă  iar echipajele de pe ambulanță încercau stabilizarea ei  din punct de vedere medical. În cele din urmă,femeia semiconstientă a fost  transportată către UPU Suceava. Femeia resuscitată a fost în cele din urmă scoasă din stopul cardiorespirator si a fost transportată la Centrul de Primire a Urgențelor  Gura Humorului.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *