O mașină în care se aflau trei adulți și un minor a intrat într-un copac, pe drumul care duce spre aeroportul din Salcea. Victimele au fost transportate la spital (foto ISU Suceava)

O mașină în care se aflau trei adulți și un minor a intrat într-un copac, în localitatea Salcea, pe șoseaua Aeroportului.

Evenimentul s-a petrecut aseară în jurul orei 19:15.

La sosirea echipajelor de intervenție toate persoanele implicate în accident erau conștiente și cooperante.

Au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM, cu sprijinul a doua echipaje SAJ., a transmis purtătorul de cuvânt al ISU ”Bucovina” Suceava, lt. Alin Găleată.

Toate cele patru persoane au fost transportate la UPU Suceava.

Conform informațiilor, autoturismul era condus de un bărbat de 28 ani, din comuna Tămășeni, jud. Neamț, care a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a intrat în derapaj, s-a învârtit pe partea carosabilă, apoi a intrat în șanțul de la marginea drumului, unde a intrat în coliziune frontală cu un copac aflat la marginea șanțului, ricoșând înapoi pe carosabil, unde s-a oprit.

P

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *