O NOUĂ AVERTIZARE DE VREME REA PENTRU JUDEȚUL SUCEAVA, CODUL GALBEN PRELUNGIT PÂNĂ MARȚI SEARA
Administrația Națională de Meteorologie a emis un nou cod galben de vreme rea pentru județul Suceava pentru perioada 8 iulie, ora 11.00 – 10 iulie, ora 21.00. În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și, pe arii restrânse, ca căderi de grindină. Prin acumulare sau în intervale scurte de timp, se vor înregistra cantități de apă de peste 20 l/mp și izolat 30…40 l/mp.
Precizăm că sâmbătă seară, în urma ploii torențial au fost trei curți inundate, în satul Stamate din comuna Fântânele. În satul Plăvălari din comuna Udești furtuna a venit și cu grindină, care a afectat culturile agricole și livezile din localitate.
În dimineața acestei zile, ministrul de Interne Carmen Dan a convocat o videoconferință cu prefecții și responsabilii din structurile deconcentrate ale Guvernului, pentru evaluarea pagubelor produse de fenomenele meteorologice extreme din acest sfârșit de săptămână.