O nouă staţie de încărcare a maşinilor electrice la Suceava, „Autostrada electrică” îşi continuă extinderea în România

O staţie de încărcare rapidă a autovehiculelor electrice a fost pusă în funcţiune la Suceava de către E.ON Energie România, numărul unităţilor funcţionale instalate de companie ajungând astfel la şapte.

Staţia de încărcare a maşinilor electrice de la Suceava se alătură celorlate şase deja puse în funcţiune, de către E.ON, în localităţile  Roman, Iaşi, Târgu Frumos şi Cristeşti (jud. Iași), respectiv Tașca (jud. Neamţ) şi  Adjud (jud. Vrancea).

Până în anul 2020, prin proiectul NEXT-E, în România vor fi instalate 40 de staţii de încărcare rapidă, dintre care 19 de către E.ON, iar 21 de către MOL România.

Staţia de încărcare de la Suceava are o putere maximă de 93 kW. Astfel, timpul mediu de încărcare a unei maşini electrice va fi de aproximativ 40 de minute pentru 80% din baterie. La locaţia de încărcare este instalată câte o staţie de tip fast charge 2×50 kW (curent continuu) + 1×43 kW (curent alternativ). De asemenea, staţia are minimum 2 locuri de parcare.

Până la sfârşitul anului viitor, E.ON îşi propune să implementeze proiectul pe ruta Iaşi – Gheorghieni – Tg. Mureş, care va deveni astfel o “autostradă electrică” de care vor putea beneficia toţi posesorii de autovehicule prietenoase cu mediul având asigurată infrastructura de încărcare pe întreg traseul. O altă “autostradă electrică”, care va lega municipiul Iaşi de Bucuresti, se află în plină dezvoltare.

Staţiile vor fi integrate într-un sistem de monitorizare şi gestionare a sesiunilor de încărcare. Acest sistem asigură supravegherea non-stop a respectivei unităţi şi are posibilitatea de a rezolva de la distanţă eventualele incidente apărute în timpul încărcărilor. În plus, eventualele probleme apărute la staţiile de încărcare vor putea fi semnalate telefonic 24/7 la un call center al E.ON.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *