O pensiune și o casă din Bucșoaia – Frasin, mistuite de flăcările unui incendiu produs în condiții deocamdată nelămurite

Militarii Gărzii de Intervenție Gura Humorului și cei ai Detașamentelor Câmpulung Moldovenesc, Suceava și Fălticeni, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Cornu Luncii, au intervenit astă noapte, pe la ora 3.00, cu șase autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în localitatea Bucșoaia, orașul Frasin.

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat o clădire a unei pensiuni turistice și mansarda unei case de locuit, cu pericol de propagare la un adăpost de animale, corp comun cu locuința. Incendiul a fost observat și anunțat cu întârziere la numărul unic de urgență 112, iar propagarea flăcărilor a fost favorizată de cantitatea mare de materiale de construcții din lemn.

Incendiul a fost lichidat la ora 7:30.

Au ars clădirea pensiunii turistice, P+1, și un foișor din lemn, pe o suprafață totală de aproximativ 170 de metri pătrați, aparatură electrocasnică, materiale textile, obiecte de mobilier, elemente de tâmplărie din PVC și altele. De asemenea, au ars mansarda și acoperișul casei de locuit, pe o suprafață de aproximativ 130 de metri pătrați. S-au degradat învelitorile din tablă ale celor două clădiri, parterul locuinței, instalațiile sanitare și electrice, precum și acoperișul adăpostului de animale.

Cauza probabilă de izbucnirea incendiului a fost: foc deschis în spații închise. Urmează ca poliția să stabilească exact în ce fel s-a produs incendiu, nefiid  exclus un act intenționat.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat parterul casei de locuit și adăpostul de animale.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.