Mopan Suceava
Actualitate

O salcie bătrână s-a prăbușit acum trei nopți pe strada Luceafărului. Va rămâne până după Paște, acolo unde a căzut

O furtună care a trecut prin cartierul sucevean George Enescu, la timp de noapte, acum trei zile calendaristice, a răsturnat un copac emblematic de pe răsucita stradă a Luceafărului. Este vorba despre o salcie cu trunchiul având un diametru de aproape jumătate de metru, care înfrunzise frumos, cu doar câteva zile înainte iar mâțișorii ei  au fost, săptămâna trecută, aproape buni pentru sfințirea de Florii.  

Arborele bătrân, cu rădăcinile putrede,  s-a prăvălit sub greutatea propriilor frunze. Evenimentul s-a petrecut la miez de noapte, când a bătut vântul mai tare iar copacul  a fost găsit răsturnat de-a lungul spațiului verde din fața Blocului 63 de pe strada Luceafărului, dinaintea Colegiului Medicilor Farmaciști din Suceava.

De două zile, locatarii din bloc au anunțat asociația de proprietari de producerea evenimentului. Nu au primit nicio reacție. Unii spun că au anunțat și Primăria despre prăbușirea salciei dar nici de acolo nu au primit un răspuns legat de ce se poate face cu cadavrul bătrânului arbore. Între timp, copiii din apartamentele apropiate locului în care s-a petrecut micul episod dramatic al naturii au găsit soluția. C u mijloacele pe care le-au dibuit prin garajele părinților s-au apucat să scobească în trunchiul mai mult putred, cu gândul să-l transforme într-o luntre. Ideea nu este pe neplacul unora dintre locatarii blocului. Alții se împotrivesc, dorind ca cei de la Domeniul Public să vină să ridice de îndată resturile majestuoasei altcândva, sălcii pletoase, să nu se strângă gândacii în trunchiul ei.

Ei spun că au cerut încă de acum doi ani Primăriei ca acest arbore să fie tăiat pentru că prezenta oricând un pericol pentru cei care merg pe aleea alăturată ori își parchează mașina în preajmă, la orice rafală  de vânt mai puternică.  Din fericire, cum am spus, salcia a căzut în timpul nopții, când nu era nimeni pe stradă și s-a prăvălit de-a lungul micului spațiu verde, fără să încurce pe nimeni.

Fiind înainte de Paște, este puțin probabil ca cineva de la Domeniul Public al Primăriei Suceava să mai vină să investigheze măcar, la fața locului, moartea salciei pletoase.

Un om în vârstă, care locuiește în bloc din tinerețe, și-a adus aminte, când și cum a fost plantat copacul. Evenimentul s-a produs în primăvara anului 1977. Pe atunci, în jurul blocurilor din noul cartier George Enescu, erau sădiți arbori  pentru a înverzi spațiul dintre clădiri. 42 de ani de viață pentru o salcie plantată în 1977 cât o nuia, în fața blocului de pe strada Luceafărului. Este mult? Este puțin? Cine știe!

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *