O șoferiță de 26 de ani a pus la pământ un stâlp de iluminat stradal, lângă Grupul Școlar. Al doilea accident de acest fel, în cinci zile
Un alt accident de circulație provocat de o șoferiță tânără s-a produs în această dimineața, după ora 8.00, pe Calea Unirii, în zona Grupului Școlar. De această dată, la volanul unui bolid 4X4 se afla o femeie de 26 de ani, iar în urma impactului, stâlpul de iluminat în care s-a izbit a fost pus la pământ.
Au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM.
La sosirea echipajelor, tânăra a fost găsită rănită, nefiind încarcerată. A fost monitorizată de echipajul de pe ambulanță iar ulterior a fost transportată, conștientă și cooperantă, la Unitatea de Primire urgențe a Spitalului județean, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate. .
Reamintim că în dimineața zilei de 25 decembrie, în aceeași zonă, o tânără de 19 ani, aflată la volanul unui autoturism VW, a fost grav rănită după ce mașina pe care o conducea s-a izbit într-un stâlp, ieșind de pe carosabil pe Calea Unirii, în apropierea Grupului Școlar. A ajus la spital în stare de inconștiență.