Actualitate

O veste bună: încă 208 suceveni au învins coronavirusul, numărul celor vindecați ajungând la 575

Prefectura Suceava a mai transmis o veste bună: Până astăzi, 28 aprilie,  au fost declarați ca fiind vindecați de coronavirus 575 de suceveni. Cu o zi în urmă, erau raportate ca fiind vindecate 367 de persoane în județul Suceava. Numărul sucevenilor declarați vindecați de COVID 19 a crescut așadar, de la ultima raportare, cu 208 persoane.

Au fost externate din spital în total 972 de persoane, cu 61 mai multe decât la ultima raportare.   

La nivelul județului Suceava, astăzi 28.04.2020, se aflau în carantină instituționalizată 481 de persoane iar în izolare voluntară la domiciliu 521 de persoane. Până în prezent au ieșit din carantină 1802 persoane, iar din autoizolare 13539 de persoane.

Să un uităm că în județul Suceava, numărul total al celor infectați a ajuns la 2695 iar 115 dintre locuitorii județului nostru au murit după ce au fost infectați cu coronavirus.

         

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *