O vicoveancă bine băută prinsă de poliţie la plimbare cu maşina, în plină noapte, prin Marginea
Ieri, 04.08.2019, la ora 03.40, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe DN 17A din comuna Marginea, autoturismul condus de o femeie de 28 de ani din orașul Vicovu de Sus.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
Please follow and like us: