Oameni în vârstă loviți pe trecerea de pietoni de șoferi grăbiți, în municipiul Suceava, doi pe zi

Două accidente rutiere, care au avut ca victime persoane în vârstă, care traversau regulamentar pe trecerea de pietoni pe străzi din municipiul Suceava, s-au produs ieri, 9 ianuarie 2020. Un bărbat de 66 de ani și un altul de 83 de ani au fost loviți pe zebră de șoferi grăbiți.

Pe la ora 10.40, F.D. de 49 ani din comuna  Şendriceni, județul Botoşani, pe când conducea autoturismul Toyota pe strada Ana Ipătescu din municipiul Suceava, ajungând la trecerea de pietoni dinn zona Bisericii ”Sf. Înviere”, nu a acordat prioritate şi a acroșat un bărbat de 66 ani, localnic, care era angajat în traversare pe marcajul pietonal.          

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a pietonului care a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Județean Suceava, unde în urma consultaţiilor medicale i s-a stabilit diagnosticul: ”Traumatism şold drept şi genunchi drept”.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ şi i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Victima a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

 În cauză se va întocmi dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.

Ieri după amiază, pe la , orele 17:35, P.G., de 60 ani, din municipiul Suceava, pe când conducea un autoturism Fiat pe strada Mihai Viteazul din  localitate, la trecerea de pietoni de la intersecția din zona Cinematografului „Modern”, nu a respectat obligația de a acorda prioritate de trecere și l-a surprins și accidentat   pe un sucevean de 83 ani, care era angajat regulamentar în traversarea străzii, în calitate de pieton.

Bătrânul a  fost transportat cu ambulanța la Spitalul Judeţean iar în urma investigațiilor medicale efectuate, i-a fost stabilit diagnosticul “contuzie mâna stângă”.                                                                                                                                                                                                                                                                                         

Atât conducătorul auto cât și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Și în această cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.