Mopan Suceava
Administratie

OCPI Suceava: Peste 5200 de imobile din comuna Pojorâta au fost măsurate și urmează să fie intabulate. 95 de UAT-uri din județ incluse în proiectul de creștere a gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale

Oficiul de Cadastru și Publicitate Mobiliară (OCPI) Suceava a anunțat că peste 5200 de imobile din comuna Pojorâta au fost măsurate și urmează să fie intabulate. Rezultatele lucrărilor de cadastru general vor fi afișate săptămâna viitoare atât la Căminul cultural din satul Pojorâta, Comuna Pojorâta, județul Suceava, cât și pe pagina web a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Persoanele interesate au la dispoziție 60 de zile pentru a depune contestații sau cereri de rectificare.

În urma lucrărilor de înregistrare sistematică a proprietăților, în comuna Pojorâta au fost identificate 5211 de imobile, cu suprafața totală de 13456 de hectare.

Lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților în evidențele de cadastru și carte funciară se desfășoară în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF) și sunt gratuite pentru cetățeni. Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020.

Rezultatele lucrărilor de cadastru general pentru unitatea administrativ-teritorială (UAT) Pojorâta vor fi afișate în data de 12 decembrie 2023. Data limită de depunere a contestațiilor este 9 februarie 2024.

Cererile de rectificare a documentelor tehnice, în forma prevăzută de lege, însoțite de documentele justificative, pot fi formulate în termen de 60 de zile de la data afişării și pot fi depuse la Căminul cultural Pojorâta și pe adresa de e-mail a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Suceava: sv@ancpi.ro, transmise prin poştă sau curier, ori prin mijloace electronice. De asemenea, contestațiile pot fi depuse în sistemul informatic. În acest caz, certificarea nealterării conţinutului înscrisurilor doveditoare odată cu redarea pe suportul informatic, va fi făcută de către deponent prin semnătură electronică calificată, conform reglementărilor în vigoare.

În prezent, din totalul de 114 de UAT-uri din județul Suceava, două comune sunt cadastrate integral (Moara și Mănăstirea Humorului),  iar în alte 93 de UAT-uri se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor în cadrul PNCCF, atât la nivelul întregului UAT, cât și pe sectoare cadastrale.

ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și de incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, inclus în Axa prioritară 11 din POR. Proiectul major completează obiectivul PNCCF, prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 ha din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 – cofinanțare de la bugetul de stat.

Mai multe informații despre PNCCF și despre proiectul „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România” sunt disponibile pe site-ul www.ancpi.ro.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *