Ordin de protecție împotriva unui sucevean care și-a bătut soția însărcinată. Individul a fost evacuat din locuință și i-a fost întocmit dosar penal pentru ”violență în familie” și „amenințare”

Ieri seară pe la ora 18.30, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 de către o femeie 32 ani, despre faptul că soțul său, S.F., de 27 ani, a agresat-o.

În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că, în ziua de 27.02.2021, în jurul orei 18.20, în timp ce se aflau în apartamentul de pe strada Grigore Ureche din municipiul Suceava, unde locuiesc fără forme legale, pe fondul consumului de alcool și a unor neînțelegeri mai vechi bărbatul a lovit-o pe soție cu palma în zona capului și a tras-o de păr, după care a răvășit mai multe bunuri prin locuință.

Persoana vătămată care este însărcinată a fost identificată în afara locuinței. Persoanele implicate în eveniment au fost invitate la sediul Poliției municipiului Suceava pentru întocmirea documentelor legale.

S-a întocmit formularul de evaluare a riscului în urma căruia a reieșit faptul că există risc iminent, iar după informarea procurorului de serviciu s-a emis ordinul de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, respectiv începând cu data de 27.02.2021 ora 20.35, acesta fiind evacuat din locuință. Întreaga documentație întocmită cu privire la ordinul de protecție provizoriu urmează să fie înaintată Parchetului de Lângă Judecătoria Suceava în vederea confirmării.

Femeia agresată a formulat plângere împotriva soțului său, cercetările urmând a fi continuate de sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „violență în familie” și „amenințare”.

Persoanele implicate în eveniment și care locuiesc fără forme legale pe raza municipiului Suceava, urmează a fi sancționate contravențional pentru încălcarea prevederilor OUG 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *