Ordin de protecție împotriva unui sucevean care și-a pălmuit nevasta, imputându-i că stă pe telefon iar mâncarea nu e gata
La 28.07.2021, orele 14.00, secția de poliție Burdujeni din cadrul Poliției municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 de către o femeie de 32 ani, din localitate, despre faptul că a fost agresată de către soţul său.
Polițiștii au stabilit că ieri, în jurul orelor 14.00, soțul agresor, de 34 de ani și soția acestuia, se aflau la domiciliul lor de pe strada Vasile Pârvan, împreună cu cei doi copii minori iar la un moment dat, bărbatul i-a adus reproşuri soţiei sale, pe motiv că stă prea mult pe telefon şi mâncarea nu este gata. Între cei doi s-a iscat o discuţie în contradictoriu, iar bărbatul a lovit-o pe femeie cu palma peste faţă.
Aceasta a apelat numărul de urgenţă 112, solicitând efectuarea de cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „violenţă în familie”.
Fiind întocmit formularul de evaluare a riscului conform Legii 217/2003, s-a constatat faptul că situaţia prezintă risc iminent, motiv pentru care s-a emis ordin de protecţie provizoriu împotriva soțului agresor pentru o perioadă de 5 zile, începând cu data de 28.07.2021, orele 17.00.
În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „violenţă în familie”.