Ortacii de la Mina de uraniu de la Crucea – Suceava, neplătiți de două luni
Fără o certitudine că își vor primi salariile restante de pe ultimele două luni, minerii de la Exploatarea de Uraniu Crucea au intrat astăzi de dimineață într-o grevă spontană. Directorul exploatării, Cezar Cioată, fost deputat, a arătat că nu poate să explice de ce nu s-au plătit salariile subordonaților săi, toată responsabilitatea fiind direcționată către directorul general al Companiei Naționale a Uraniului, Iulian Sandu. El a fost invitat pentru ziua de azi să explice celor 350 de lucrători de la Exploatarea minieră de uraniu Crucea, de ce nu și-au luat salariile de două luni. Șeful exploatării, Cezar Cioată, a declarat că a explicat protestanților, din care 200 sunt mineri în subteran, de ce nu le poate achita salariile restante, fiindcă nu este ordonator de credite, decizia trebuind să fie luată la București de către directorul general al Companiei Naționale a Uraniului și echipa acestuia.
Cezar Cioată a declarat telefonic, pentru Suceava smartpress: ”Nu avem posibilitatea juridică de a oferi bani pentru salariile restante. Domnul director general Iulian Sandu poate oferi o soluție. L-am invitat astăzi la Crucea, mi-a transmis că are o problemă de rezolvat la București.
De dimineață, ortacii s-au strâns grămadă. 200 de mineri din subteran, alți lucrători de afară. ”De ce nu a plătit Compania salariile restante, trebuie să dea un răspuns”, era întrebarea celor care au transmis că nu vor mai intra în subteran, dacă nu își vor primi salariile neplătite pe ultimele două luni.
Cezar Cioată a arătat că în total, în Compania Națională a Uraniului, mai lucrează 774 de lucrători. Cam 350 la Crucea, 350 la uzina de procesare de la Feldioara, câteva zeci la sediul central de la București. Supărat pe șeful său de la București, Cezar Cioată i-a transmis că ”a refuzat să vorbească cu oamenii”.
Directorul general al Companiei Naționale a Uraniului, Iulian Sandu, a dat garanții că plățile restante așteptate de lucrătorii din companie vor fi achitate. Când va fi această dată, nu poate fi sigur, dar nu mai târziu de săptămâna viitoare. Totul depinde de rapiditatea cu care se mișcă Ministerul Energiei și Ministerul Finanțelor:
”Acum o oră s-au aprobat în Consiliul de administrație al Companiei Naționale a Uraniului (CNU), demersurile pentru vânzarea pulberii de bioxid de uraniu către Societatea Nuclear Electrica. Urmează ca acest contract să fie aprobat în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) de la CNU. Vor fi acoperite salariile și furnizorii. Vor fi plătite salariile restante până la zi. Totul ține de viteza de mișcare la Ministerul Energiei și la Ministerul Finanțelor. O hotărâre de guvern prin care Ministerul Finanțelor trebuia să dispună adoptarea în 60 de zile de la promulgare a legii prin care se stabilește legalizarea prețului la pulberea de dioxid de uraniu, dar și pentru alte servicii speciale aferente, încă nu este funcțională”, a declarat pentru Suceava smartpress, directorul general al Companiei Naționale a Uraniului, Iulian Sandu.
Vestea bună este că salariile se vor plăti, vestea rea este când? Vestea cea mai rea rezultă din statistici: Au mai rămas sub 800 de lucrători la Compania Națională a Uraniului, salariile nu au fost plătite de două luni, principalul cumpărător, Nuclear Electrica, are nevoie de legi, hotărâri de guvern și alte ordine, pentru a cumpăra de pe piața națională uraniu pentru singura centrală nucleară pe care o avem, de la Cernavodă.
Exploatarea de Uraniu de la Crucea, pe lângă faptul că nu și-a achitat obligațiile salariale, mai are datorii către furnizori de circa 3,5 milioane lei. În ultimii ani minerii de la Crucea s-au aflat de mai multe ori în grevă și s-au blocat chiar în subteran. Protestele au fost legate de fiecare dată de neplata la timp a salariilor dar și de condiţiile precare de muncă.
Pentru cei care nu știu pentru câți bani muncesc lucrătorii din minele de uraniu de la Crucea, arătăm că acestea nu depășesc decât rareori 2000 de lei pe lună. Speranța lor de viață este cu câțiva ani mai mică decât a celorlalți români. Ies la pensie mai devreme dar ajung să își ducă viața într-un colț de rai unde nici medicii de familie nu-și fac curaj să ajungă, darmite dezvoltatorii din turism.
(foto Dinu ZARĂ. Mulțumesc.)