Ovidiu Milici anunță reorganizarea ALDE Suceava. Avertismente la adresa lui Băișanu care lucrează pe la spate și, deși exclus din partid, a pus lacăt pe ușa sediului organizației

Președintele interimar al organizației județene ALDE Suceava, Ovidiu Milici, a organizat sâmbătă o conferință de presă, cea dintâi de la numirea sa în această funcție de către conducerea centrală a acestei formațiuni politice. Evenimentul a avut loc în sala de conferințe a hotelului Bucovina, pentru că pe ușa sediului organizației ALDE din Suceava, așa cum vom vedea mai îndată, fostul președinte al filialei județene, Ștefan Alexandru Băișanu, destituit din funcție și ”radiat” de pe lista membrilor, a pus un lacăt a cărui cheie doar el o deține.

Despre evenimentele care au dus la divizarea formațiunii lui Călin Popescu Tăriceanu, s-a vorbit îndeajuns în perioada anterioară. ALDE a făcut pact cu Pro România, și-a desemnat candidat unic la prezidențiale în persoana actorului Mircea Diaconu. Apoi ALDE a decis să iasă de la guvernare. Parte dintre liderii acestui partid precum Theodor Meleșcanu, Grațiela Gavrilescu, Ion Cupă și Ștefan Alexandru Băișanu, au dorit să rămână la putere. Astfel Theodor Meleșcanu a fost ales președinte al Senatului în locul lui Călin Popescu Tăriceanu, Grațiela Gavrilescu și-a păstat postul de ministru al Mediului, lui Ion Cupă și Ștefan Alexandru Băișanu i s-au promis funcții de miniștri, în cazul deputatului sucevean, ministru pentru relația cu parlamentul.

Băișanu nu a stat cu mâinile în sân după demitere, a strâns mai mulți membri suceveni ai partidului și a susținut că el reprezintă la Suceava  adevăratul ALDE iar nu Ovidiu Milici. Există se pare și o bătălie pornită prin instanțe pentru paternitatea acestei denumiri de partid.

Vom transcrie deci, doar un număr de afirmații făcute de președintele interimar al ALDE Suceava, agreat de conducerea centrală a formațiunii politice, privitor la acest subiect fierbinte din mediul politic românesc și, desigur, sucevean. De menționat  faptul că Ovidiu Milici a prezentat și o serie de documente de partid, care certifică radierea lui Ștefan Alexandru Băișanu din rândul membrilor ALDE:

”Biroul Permanent Național constatând faptul că domnia sa este radiat din rândul membrilor ALDE din data de 13 septembrie 2019, a decis revocarea domnului Ștefan Alexandru Băișanu din funcția de președinte interimar al Organizației județene ALDE Suceava. În aceeași zi, cel care vă vorbește numit în funcția de președinte interimar al filialei ALDE Suceava”.

”Nu înțeleg disperarea domnului Băișanu de a se agăța de o funcție și de un statut căruia i-a dat singur cu piciorul”.

”Domnul Băișanu, știind că nu mai este președinte, a exercitat presiuni asupra aleșilor locali ALDE din județul Suceava, convocându-i în mod ilegal și nestatutar la o stână de pe imașul Bosancilor unde au luat tot felul de hotărâri care de care mai halucinante, mai ilegale și mai nestatutare. Juriștii partidului, la nivel central, analizează foarte serios ceea ce a făcut domnul Băișanu în cursul zilei de 14 septembrie și să vedem dacă actele domniei sale nu pot avea încadrarea juridică de uzurpare de calități oficiale”.

”Domnul Băișanu a semnat și un angajament că dacă va pleca vreodată din ALDE, își va da demisia din calitatea de parlamentar”.

”Gestul domniei sale și a colegilor domniei a fost privit cu dezgust de colegii noștri din țară și a fost o lovitură sistemică dată ALDE”.

”Sprijinul domnului Călin Popescu Tăriceanu, a structurii centrale și a organizațiilor ALDE din țară este total”.

”Sunt determinat și hotărât ca ALDE Suceava să probeze la viitoarele alegeri locale că este un partid puternic, reprezentat în toate structurile administrației locale”.

”Am convocat Biroul Politic Județean și au răspuns convocării un număr important de colegi, le-am expus situația și am stabilit un plan de acțiuni pentru perioada următoare”.

”Am stabilit componența unui nou birou, vă dau doar câteva nume: unul dintre vicepreședinți – domnul Florin Preda de la Rădăuți, consilier municipal, domnul Marius Cernescu –  vicepreședinte, Gheorghe Tomoioagă de la Ciocănești – vicepreședinte, Costică Preutescu de la Vama, Virgil Macovei – consilier local la Câmpulung Moldovenesc, domnul Dan Marcel Roibu – consilier municipal la Suceava, secretar coordonator”.

”ALDE Suceava nu va ceda nicio clipă presiunilor și șantajelor. Ne aflăm sub un asalt comandat, orchestrat de către fostul președinte Băișanu. Am reușit să facem față acestui atac iar ALDE Suceava începând de astăzi, 21 septembrie va avea o traiectorie ascendentă”.

”Sucevenii trebuie să știe că pe sediul organizației județene ALDE Suceava a lăsat un lacăt greu, mare și sinistru. La data care vorbim, atât eu cât și colegii mei, nu avem acces în sediu. Deși am încercat pe cale amiabilă, camaraderească, prietenească, diplomatică, să iau legătura cu domnia sa pentru ca eu și colegii să intrăm în drepturile care ni se cuvin, pentru că sediul nu-i aparține și acolo este inima organizației județene, nu am reușit acest lucru”.   

”În virtutea prevederilor legale și statutare voi face toate demersurile pentru ca eu și colegii mei să ne reintrăm în drepturi. După ce vom sparge acest lacăt, și la propriu și la figurat, îmi propun ca descărcarea financiar – contabilă să fie făcută în condiții legale. O primă măsură pe care o voi lua în calitate de președinte va fi să comand un audit financiar să vedem ce s-a întâmplat cu banii membrilor de partid în ultimii trei ani și jumătate. Din cunoștințele pe care le am suntem înregistrați cu un debit la plata chiriei de foarte multe mii de lei”. (Mobilierul din sediu aparține lui Băișanu, Milici este de acord să vină să și-l ia, n.r.)

”Vrem să fim lăsați în pace. Dumnealui a ales un alt drum politic, să și-l asume”.

”Faptul că am tolerat atâtea excese din partea domniei sale la adresa colegilor mei, la adresa mea personal, să nu o interpreteze ca pe un fel de slăbiciune. Am și eu limitele mele legate de toleranță iar dacă mă voi hotărâ să intru într-o polemică de orice natură cu domnia sa, în asigur că din start este perdant”.

”ALDE la Suceava merge înainte de pe premise care până acum nu s-au regăsit în activitatea organizației: colegialitate, transparență și, nu în ultimul rând, bun simț. ALDE la Suceava să fie un partid deschis și în primul rând frecventabil”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *