Pacientul de 71 de ani din Suceava bolnav de Coronavirus nu este vindecat, Prefectura rectifică comunicatul

Prefectura Județului Suceava a revenit asupra comunicatului  în care se arăta că primul pacient infectat cu Coronavirus din județul Suceava a fost declarat vindecat. De fapt, bărbatul de 71 de ani, care venise din Lombardia – Italia și depistat cu Coronavirus în dat de 4 martie a.c., este în continuare internat la Spitalul de Boli Infecțioase Iași, în continuare sub tratament.

Iată conținutul celui mai recent comunicat de presă transmis de Instituția Prefectului:

”În legătură cu raportarea primului caz de infecție cu noul coronavirus COVID- 19 ca fiind un caz vindecat facem precizarea că această informație se regăsește în raportarea efectuată la nivel național de către Departamentul pentru Situații de Urgență.         

În urma clarificărilor solicitate de către prefectul județului Suceava reprezentanților Spitalului de Boli Infecțioase Iași a reieșit faptul că în cursul zilei de ieri și în după amiaza zilei de astăzi au fost prelevate mai multe probe pacientului internat.

În urma analizei probelor prelevate în după amiaza zilei de astăzi a reieșit necesitatea prelungirii perioadei de tratament pentru încă 7 zile.”

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *