Mopan Suceava
Evenimente

Pădurar din Poiana Stampei accidentat grav după ce a alunecat și a căzut printre buștenii pe care îi măsura

Vineri dimineață pe la ora 10:20,  Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că pe raza comunei Poiana Stampei, un bărbat a căzut în pădure și este inconștient.

Când un echipaj SMURD a ajuns la locul indicat, nu a găsit pe nimeni care să ofere informații despre circumstanțele în care s-a produs evenimentul, doar victima întinsă la pământ, care a fost preluată de un echipaj de pe ambulanță și transportată la Spitalul Municipal Vatra Dornei, stabilindu-se următorul diagnostic:T.C.C. sever cu pierderea cunoștinței; otoragie stânga; hemoragie intra și extra cerebrală.

Rănitul a fost transferat la Spitalul Județean Suceava – Secția Neurochirurgie.

În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că bărbatul rănit, V.F., are vârsta de 53 ani, cu domiciliul în comuna Poiana Stampei și este angajat ca pădurar la Ocolul Silvic Dorna Candrenilor, Cantonul Silvic VI Muncel. În data de 20.11.2020 s-a deplasat pe raza cantonului, în zona denumită Roșia, pe un drum forestier, unde este amenajată o rampă primară de masă lemnoasă, autorizată.

În acel loc se afla și V.D., cu autoutilitara marca Renault echipată cu macara hidraulică tip Greifer, pentru a încărca material lemnos.

În jurul orelor 10:15, în timp ce V.D. se afla pe macaraua autoutilitarei și încărca bușteni, a observat că în apropierea sa era căzut F.M., care între timp măsura materialul lemnos ce se încărca. Imediat a oprit macaraua și a mers la pădurarul căzut pe care l-a ridicat de pe lemne, acesta pierzându-și pe moment cunoștința. La scurt timp, F.M. și-a revenit, iar V.D. a sunat la 112, cerând ajutor.

V.D.  nu-și amintește să fi fost lovit de ceva,  el alunecând pe lemnele cojite pe care le măsura.

S-a procedat la notificarea I.T.M. Suceava în vederea desemnării unui reprezentant pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

 S-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de: „vătămare corporală din culpă” și „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *