Parc fotovoltaic pe 30 de hectare, proiect comun al municipiului Suceava și comunei Ipotești, la Groapa de zgură de la Termica, anunțat de primarul Ion Lungu

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu a declarat astăzi că municipalitatea intenționează să construiască un parc fotovoltaic, pentru transformarea energiei solare în energie electrică, în zona defunctei Termica, pe terenul de circa 30 de hectare cunoscut ca ”Groapa de zgură”. Acest proiect ar urma să fie realizat în parteneriat cu comuna Ipotești. Proiectul ar urma să fie finanțat prin PNDL.

”Vrem să dezvoltăm un parc fotovoltaic în zona Termica, la Groapa de zgură, pe o suprafață de 30 de hectare. În PNDL sunt cuprinse măsuri pentru eficiență energetică iar acest parc fotovoltaic se încadrează la finanțare pe care vrem să îl facem în asociere cu comuna Ipotești. Acolo proprietari suntem noi dar terenul se află pe aria administrativă a comunei Ipotești. Am angajat o firmă de consultanță pentru un studiu. Vom avea posibilitatea să producem energie solară în cantitate destul de mare pentru a asigura o mare parte din consumul de energie electrică din municipiul Suceava, prin intermediul sistemului electric național”, a spus primarul Ion Lungu.    

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *