Parcările de reședință propuse de Lucian Harșovschi în municipiul Suceava, supuse votului consilierilor locali la a VI-a încercare. Proiectul ar putea trece pentru că va fi nevoie de majoritate simplă în CL
Proiectul privind înființarea în municipiul Suceava a aproximativ 4300 de parcări de reședință inițiat acum doi ani de viceprimarul municipiului Suceava Lucian Harșovschi are șanse să treacă, în sfârșit, în ședința de joi 25 iulie 2019, la un an fără o zi de la ultima încercare soldată cu eșec.
La acea vreme, pentru promovarea unui proiect de hotărâre de acest gen, care vizează trecerea din domeniul public în domeniul privat al unor suprafețe de teren ce aparțin municipalității, era nevoie de votul a două treimi din numărul total al consilierilor.
Deși liberalii și aliații lor din PMP dețin majoritatea absolută în Consiliul Local Municipal nu o au și pe cea necesară de două treimi pentru a putea trece fără emoții proiecte de hotărâre legate de patrimoniu.
Printr-un act normativ guvernul a decis ca astfel de hotărâri, de trecere din patrimoniul public în cel privat al unor imobile, aparținând administrațiilor publice locale să se poată face cu majoritatea simplă a voturilor exprimate.
În acest fel a fost pus pe ordinea de zi a ședinței din 25 iulie a.c., un proiect de hotărâre doar ușor modificat, privind apartenența la domeniul privat al municipiului Suceava a unor noi parcele de teren în vederea amenajării unor locuri de parcare în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Dacă aleșii locali liberali și partenerii lor din PMP nu vor lipsi la ședință și vor vota ”pentru” acest proiect va trece, iar parcările de reședință mult discutate și promovate de Lucian Harșovschi vor putea fi realizate.
Este vorba practic despre acele porțiuni din domeniul public care sunt deja ocupate deja de mașinile riveranilor, fără un statut oficial. Dacă proiectul va fi promovat, aceste parcări de reședință neoficiale vor putea intra în circuitul legal.
În municipiul Suceava este vorba despre mai multe perimetre din toate cartierele orașului. Astfel în cartierul Burdujeni sunt identificate ca fiind ocupate de mașini parcate 54 de poziții. În cartierul Obcini au fost identificat3 spații ocupate de mașini parcate în număr de 82 de poziții. În cartierul Zamca au fost identificate 30 de poziții, iar în Centru și George Enescu 176 de poziții , însemnând în perspectivă tot atâtea parcări de reședință ce ar urma să fie amenajate.