PARCUL ȘIPOTE VA FI PRELUAT DE MUNICIPALITATE, URMÂND SĂ DEVINĂ ZONĂ DE AGREMENT

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu a transmis în premieră că în Camera Deputaților a fost aprobat proiectul de lege inițiat de municipiul Suceava prin intermediul parlamentarilor suceveni privind transferul cu titlu gratuit a pădurilor parc la autoritățile locale. ”În baza acestei legi putem cere Guvernului României trecerea în proprietatea municipiului Suceava a unei suprafețe de aproximativ 150 de hectare de pădure – parc din zona Parcului Șipote și a micii păduri de la Zamca”, a transmis primarul Ion Lungu, care a mulțumit tuturor parlamentarilor suceveni, reprezentanți ai formațiunilor politice reprezentate în parlament  precum și celor ce reprezintă minoritățile polonă și italiană, cu reprezentanți din județul Suceava, pentru sprijinul acordat. Mulțumesc sprijinului acordat de ROMSILVA și domnului fost secretar de stat Gelu Puiu fiindcă ne-a susținut în întocmirea proiectului de lege”, a mai spus Ion Lungu, care și-a exprimat speranța ca aceste păduri-parc vor fi transferate cât mai repede în administrarea municipiului, pentru a putea fi gestionate și amenajate ca zone de agrement, de multă vreme așteptate de suceveni.  De menționat că și parlamentarii suceveni, deputatul  Angelica Fădor de la PNL și senatorul Virginel Iordache de la PSD au marcat această victorie obținută în Parlament, benefică pentru municipiul Suceava și pentru toate celelalte localități din țară aflate în situații asemănătoare.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *