Parlamentarii Daniel Cadariu și Angelica Fădor, prezenți alături de mai mulți primari la semnarea contractelor de investiții pe programul Anghel Saligny
Parlamentarii PNL de Suceava, senatorul Daniel Cadariu și deputatul Angelica Fădor, au fost prezenți marți, la Ministerul Dezvoltării, alături de mai mulți primari din județ la semnarea contractelor de finanțare pentru proiecte finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.
Senatorul Daniel Cadariu a spus că printre primarii care au semnat aceste contracte se numără cei din Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, Rădășeni, Neculai Perju, Calafindești, Adrian Frîncu, Broșteni, Alexandru Hurjui și Fântâna Mare, Vasile Mucelinița. Cadariu a arătat că pentru primarul din Rădășeni, Neculai Perju a semnat contractul pentru un proiect care prevede construcția unei rețele de gaz metan în această comună și în Cornu Luncii, valoarea investiției fiind de 82,875 milioane de lei.
Lungimea noii rețele de gaz metan din cele două comune va fi de 105 kilometri. Senatorul liberal a adăugat că și primăria Rădășeni va beneficia, alături de comunele Boroaia și Bogdănești de un proiect în valoare de peste 105 milioane de lei pentru construcția unei rețele de transport și distribuție a gazelor naturale, cu o lungime de 134 de kilometri. „Semnarea acestor contracte, alături de alte investiții din județ demonstrează pe deplin utilitatea Programului Național de Investiții Anghel Saligny lansat de PNL în anul 2020. Este un program prin 59 de primării din județul Suceava beneficiază numai pe componenta de gaz de o finanțare totală de peste 260 de milioane de lei. Practic, după finalizarea lucrărilor, peste 50% din populația județului Suceava va fi racordată la gaz metan”, a transmis Daniel Cadariu.
El a adăugat că tot marți primarul din Câmpulung Moldovenesc a semnat contractul pentru reabilitarea și modernizarea mai multor străzi din acest municipiu, valoarea fiind de opt milioane de lei. De asemenea, primăria Broșteni va beneficia de o finanțare de 14,5 milioane de lei pentru modernizarea și reabilitarea unor drumuri de interes local. Daniel Cadariu a arătat că tot prin programul Anghel Saligny în comuna Calafindești va fi implementat un proiect de 15,5 milioane de lei pentru extinderea și reabilitarea rețelelor de apă și canalizare.
„Țin să îi felicit pe toți primarii care au semnat aceste contracte de finanțare pentru investiții extrem de importante pentru localitățile pe care le conduc. Sunt investiții care în mod sigur vor duce la creșterea calității vieții cetățenilor din aceste localități sucevene”, a încheiat Daniel Cadariu