Partidul Mișcarea Populară, excluderi sonore, mișcări de reorganizare a trupei politice. Trădări politice explicate de Marian Andronache, președintele PMP Suceava

Marian Andronache, președintele Organizației Județene Suceava a Partidului Mișcarea Populară a organizat, precum se știe deja, o conferință de presă  în care a explicat cum va merge mai departe PMP-ul în principal la Suceava, cum se va face curățenie în organizațiile unde activiști care s-au văzut cu sacii în căruță la alegerile locale, au trădat pe față partidul care i-a promovat în funcțiile publice, cum se va întări Partidul Mișcarea Populară în perioada următoare după această igienizare necesară. Primii doi indicați ca trădători aui cauzei PMP sunt știuți: primarul de Pojorâta, Bogdan Codreanu și  primarul de Mitocul Dragomirnei,    Radu Reziuc.

Într-un fel sau altul, cei doi au întors spatele Partidului Mișcarea Populară, pe listele căruia au candidat și au câștigat, oferind și un spectacol politic neplăcut, mai ales cel oferit de Bogdan Codreanu: detașarea clară de PMP și promisiunea publică rostită că acest partid nu va obține pragul electoral pentru a intra în Parlament iar el va face tot ce poate pentru ca această promisiune să fie înfăptuită. A acționat deci, în consecință iar angajamentul său s-a confirmat. Gurile rele din politica județeană spun că a fost determinat să se întoarcă cu spatele la partidul pe care l-a reprezentat și în numele căruia a tot fost ales primar de Pojorâta scrutin după scrutin, încă din timpurile în care Traian Băsescu îi era lider, tocmai de către foștii prieteni ai lui Băsescu, redeveniți național – liberali.

Radu Reziuc, mai puțin vocal, a fost și mai ușor de prins în mrejele intereselor politice de după alegerile locale din 27 septembrie  2020. Comuna Mitocu Dragomirnei, din coasta municipiului Suceava, fief vechi al liberalilor sau, poftim al democrat – liberalilor. Aceștia aveau acolo un primar – Dănuț Solcan,  tot mai lipsit de performanțe pe plan administrativ, lipsit de imaginație, împins mereu din spate de organizația liberală de partid, să mai facă și el câte ceva, pentru a păstra cordonul de dreapta în jurul municipiului reședință de județ. Candidatul PNL  Solcan a pierdut, Reziuc a câștigat, trăiască noul prima racolat de la PMP!  

Precum se știe, primăriile sunt câștigate mai ales de candidați. Dacă sunt valoroși, aceștia pot aduna în jur consilieri credincioși, care să fie la rândul lor votați, indiferent dacă poza liderului este pusă pe afișul unui partid sau al altuia.

”Este omul nostru”, se constată și se acceptă în cele din urmă. ”Mergem cu el până la capăt”.

Se știe deja, Codreanu și Reziuc au fost excluși din PMP, ei vor putea activa în continuare ca primari ai comunelor Pojorâta și Mitocu Dragomirnei, unde au fost aleși. Dacă la Pojorâta consilierii îl urmează trup și suflet pe primarul Bogdan Codreanu, mai încărcat cu  personalitate, la Mitocu Dragomirnei, consilierii PMP încă nu sunt deciși dacă să opteze sau nu pentru calea liberală oferită de Radu Reziuc, care doar cu două luni în urmă îi ”blestema”, politic desigur, pe liberali și pe candidatul acestora la primăria comunei.

S-au făcut și calcule: Dacă Bogdan Codreanu și Radu Reziuc ar fi fost lăsați în pacea PMP – ului de către liberali în intervalul dintre alegerile locale și cele parlamentare, aceștia ar fi putut aduce prin mobilizare proprie, cele 1700 de voturi necesare pentru ca Partidul Mișcarea Populară să prindă pragul electoral și să poată participa la negocieri pentru un nou guvern de dreapta, cu o majoritate mai consistentă.

Nu știm dacă ar fi fost mai bine ori mai rău pentru țară, dar cu siguranță, majoritatea în Parlament ar fi fost în primul rând pentru PNL, mai confortabilă pentru constituirea unui guvern deasupra căruia să nu stea atârnată zi de zi, ceas de ceas, sabia lui Damocles. Și care a cărei componență, precum știm, nici acum, la două săptămâni de la alegeri, nu a fost finalmente stabilită.

Marian Adronache, președintele Organizației Județene PMP Suceava, avându-l alături pe prim-vicepreședintele Florin Hrebenciuc, a prezentat situația rezultată în urma alegerilor generale din 6 decembrie 2020, au făcut o prezentare a analizei realizate la nivelul PMP – național dar și la nivelul PMP – județean, arătând și ce se preconizează la fiecare organizație locală în parte. Fără nici un fel de discuții prealabile, cei care nu și-au făcut treaba bine pentru partid și s-au culcat pe o ureche în intervalul care s-a scurs între alegerile locale și cele generale, cei care au dovedit non-combat în campania electorală pentru parlamentare și, desigur, cei care au militat împotriva intereselor Partidului Mișcarea Populară în organizațiile din județul Suceava vor fi excluși din această formațiune politică. Aleșii locali nu se vor putea înscrie într-o altă formațiune politică fiindcă ar risca să își piardă statutul dobândit pe spezele unuia sau altuia dintre partide. Cel mai probabil, ei se vor declara independenți și  ”simpatizanți” ai politicilor partidelor care i-au ademenit să iasă din tabăra PMP.

Cu sau fără Bogdan Codreanu sau Radu Reziuc, PMP a obținut în județul Suceava unul dintre cele mai bune scoruri electorale. Procente care, dacă s-ar fi regăsit în media națională, ar fi permis intrarea acestui partid în Parlament.

În luna ianuarie a anului 2021,  se vor reașeza apele în PMP, și la nivel național, și la nivel județean. Președintele național Eugen Tomac și-a depus mandatul, Traian Băsescu, europarlamentar, și-a văzut visul unei noi construcții politice pentru noul parlament năruit.

Marian Adronache, la Suceava, a transmis că merge mai departe, cu echipa din care a eliminat pe cei care au trădat partidul și adăugând pe alții, medicul veterinar Doru Lefter fiind una dintre persoanele cooptate în nou conducere a Organizației PMP Suceava.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *